Şi s-au terminat alegerile parlamentare. Fără niciun fel de surprize, după cum anticipam - doar ninsoarea abundentă din unele zone a surprins, ca de obicei, edilii - USL a câştigat pe toată linia, iar ARD, în ciuda unei campanii aproape disperat de agresivă, a pierdut pe toată linia. Partidul lui "domnu' Dan" a luat şi el, potrivit aşteptărilor, voturile tradiţionale ale PRM, dovedind, încă o dată, că românul nu se simte bine dacă nu e naţionalist-extremist măcar în proporţie de 12-14 la sută.
În istoria mea de alegător, singurul scrutin după care chiar m-am bucurat a fost primul la care aveam dreptul să particip, cel din 1996. Am strigat atunci în Piaţa Universităţii, studentă fiind, alături de susţinătorii, majoritatea tineri, ai lui Emil Constantinescu. Un preşedinte pe care mi l-am dorit şi care m-a dezamăgit profund, prin lipsa lui de coloană vertebrală. Până la cel de duminică, restul scrutinelor au însemnat muncă multă, ore lungi petrecute pe teren şi în redacţie, calcule, pronosticuri şi aşteptare. Am anticipat mereu corect cine va câştiga, iar emoţiile practic nu au mai existat, după cum şi iluziile mele într-o viaţa mai bună s-au spulberat. De votat, am votat mereu, chiar şi atunci când alegerea între doi oameni pe care îi dispreţuiam în mod egal m-a pus într-un conflict deschis cu propria mea conştiinţă. Am votat şi continui să o fac fiindcă, aşa cum am mai spus, consider că a vota este o obligaţie aproape în aceeaşi măsură în care este un drept. Singura dezamăgire pe care încă o mai am se referă la participarea la vot. În continuare se duc la urne sub 50 la sută dintre români. O ruşine. Cum poţi să spui că te interesează soarta ţării ăsteia sau măcar propria soartă, viitorul şi bunăstarea copiilor tăi, atunci când nici măcar nu-ţi mişti fundul din casă, pentru 20 de minute, cât durează, de regulă, să votezi? De-a lungul anilor, am avut discuţii nenumărate pe temele "nu m-a convins niciunul" sau " ce sens are, şi aşa se fură voturile?" sau "mie alegerile nu-mi afectează cu nimic viaţa". M-am săturat să le explic unor oameni altfel educaţi, muncitori, responsabili, că exerciţiul democratic e important chiar şi atunci când nu-ţi convine rezultatul şi că implicaţiile deciziilor conducătorilor ne ating pe toţi, indiferent de mărimea contului în bancă, de poziţia socială şi de faptul că ne plac sau nu jocurile pe computer. Până la urmă, facem fiecare după cum ne dictează conştiinţa, iar simţul civic e o chestie pe care ori o ai, ori n-o ai şi, din păcate, nu e ilegal să n-o ai.
Despre rezultatele votului de duminică n-am să spun prea multe. Am să-i avertizez doar pe stimaţii senatori şi deputaţi de Galaţi - toţi câştigătorii colegiilor fiind reprezentanţi ai USL - să nu se îmbete cu apă rece. Gălăţenii nu i-au votat fiindcă i-ar iubi prea mult şi nici pentru că ar fi uitat cumva toate lucrurile pe care le-au făcut şi mai ales pe cele pe care nu le-au făcut de când ne reprezintă interesele. Nu. S-a votat USL pentru că nu exista alternativă viabilă. Iar acum, că majoritatea parlamentară este asigurată în mod lejer, nu uitaţi, domnilor, de ce vă duceţi acolo. Pentru că n-om fi ajuns noi să ne ducem la urne, precum francezii, în proporţie de 80 la sută, dar, oricum, am învăţat că votul e singurul nostru levier. Şi-l vom folosi.
