E un val de nelinişte generală pe culoarele Parlamentului, la guvern sau pe treptele Cotroceniului. Tensiunea guvernării în doi şi-un pic, pentru că şi Băsescu ne-a demonstrat, luni, că este la guvernare din plin, creşte în loc să se atenueze cu trecerea vremii.
Să fie de vină primăvara asta capricioasă, care ne-a lovit în creştetul naţiunii cu gripele şi depresiile ei? Sau doar batista cu care se tot acoperă ţambalul incompatibilităţii unor parteneri demni de o Românie cum e a noastră?
Muzica alianţei contra naturii dă tonul unei stări generale de nelinişte, care se suprapune abrupt peste grijile cauzate de criza mondială. Unii, şi nu sunt puţini, iar printre ei se află şi preşedintele, spun că la noi abia dacă se simte briza, taifunul problemelor generate de această criză va veni mult mai târziu. Şi noi, în loc să construim diguri de apărare, asistăm la spectacolul mediatic, deloc fericit, al acestor palizi toreadori ieşiţi în arenă să-şi caute taurii la coarne.
Discursurile contondente ale PSD la şcoala de primăvară, unde liderii au ieşit în faţa tinerei generaţii cu surlele şi trâmbiţele sloganurilor electorale, sunt deja disecate la PDL şi asezonate cu alte discuţii generate de ieşirea lui Traian Băsescu în parlament, cu un program de guvernare, în lipsa unui program de criză. Fidel partidului care se îndoaie ca trestia sub autoritatea sa constantă, preşedintele i-a spălat conştiincios PDL-ului imaginea, aruncând toată vina mandatului trecut pe umerii PNL, chiar dacă jumătate din timp Alianţa a guvernat împreună.
Mai mult, primul vorbitor al ţării a declarat că promisiunile din campania electorală nu pot fi îndeplinite. Adică ne-au minţit pe faţă, dar au o scuză, PNL a guvernat prost ţara. Hai să fim serioşi, doar nu noi l-am urcat în scaun pe Tăriceanu şi l-am îmbrăţişat când visam cu toţii să trăim bine.
Aşa că actuala tensiune, manifestată vizibil prin faptul că PDL-iştii strâng rândurile în jurul conducătorului iubit, în timp ce PSD-iştii fac bisericuţe roşii, care în jurul lui Geoană, care al lui Năstase, nu e nicicum un motiv de speranţă. De undeva din off, până şi Vanghelie cântă în strana puterii, grăbit să le reamintească tovarăşilor de doctrină că maneaua n-a murit pe plaiul românesc.
Totul e un joc secund pentru primadona finalului de an, pentru că atunci se vor alege, de fapt, apele actualei guvernări. Unii chiar recunosc că se practică, zilnic, un antrenament pentru campania electorală.
Şi asta e periculos pentru noi toţi, pentru că jocurile de glezne şi siropul dulce sau amar al declaraţiilor nu ţin loc de program anticriză. Despre problemele pe care guvernanţii le au cu sindicatele, despre oportunitatea împrumutului extern sau sprijinirea producţiei interne, despre politica bancară sau reîntoarcerea românilor din diaspora nu se ţin discursuri de la tribună, ci se prezintă strategii de lucru. Nici o campanie electorală, pentru europarlamentari sau pentru preşedinte, nu va scoate coşmarul crizei din casele românilor.
Aşa că guvernarea pe ascuns, cum spune Geoană, sau pe faţă, cum susţine Boc, sau prezenţa preşedintelui în Parlament pe post de prim-ministru, nu sunt decât efecte de imagine, cu care partidele aflate în competiţie, nu aliate pentru o guvernare coerentă, încearcă să strângă, din nou, electoratul în jurul lor. Semnele unei noi campanii - parcă ne-am petrecut ultimele două decenii tot într-o luptă electorală, nu construind cu adevărat ceva! - se arată din toate părţile.
Toată suflarea politică românească nu mai pune geană pe geană de grija campaniei electorale din acest an. Românii spectatori, angajaţi să tot bată din palme şi să iasă la munca voluntară de aplicat ştampila, au devenit un simplu decor.
