Liber la sex, interzis la muzeu

Scris de Anca Spânu

Joi, 04 Aprilie 2013 00:00

În România, nimic nu te mai surprinde astăzi, cel puţin nu dacă eşti român. Nu mai miră pe nimeni că, la 12-13 ani, copii din judeţul Galaţi şi-au început viaţa sexuală, deşi habar nu au cum le funcţionează aparatele reproducătoare, ce se întâmplă în corpul lor, dincolo de plăcerea unui moment căruia nici măcar nu-i înţeleg pe deplin sensul. Nu se impacientează prea mult nici părinţii - sau cel puţin nu atât cât ar trebui -, nici dascălii, nici autorităţile, fie ele de protecţie a copilului, de asistenţă socială sau cine ştie ce alte entităţi misterioase care chipurile ne apără de rele, pe banii noştri. Se acceptă, tacit, că realitatea e aceasta şi că deja e prea târziu să fie schimbată, se ştie că gimnaziştii chiulesc, mai nou, ca să facă sex cât nu-s părinţii acasă, eventual şi după ce au servit ceva alcool tare din barul bine echipat al tatei. Uneori, ajung şi la spital, dar şi asta se ascunde, sub ideea protecţiei minorului. Idee cu care sunt total de acord, să le protejăm identitatea, dar să nu le ignorăm problemele, fiindcă politica struţului n-a făcut niciodată bine nimănui. Se refuză educaţia sexuală în şcoli, deşi, sincer, cred că ar fi oportună din gimnaziu - în unele cazuri, s-ar putea să fie deja prea târziu. Un coleg îmi povestea că, întors cu trenul de la Iaşi, le-a auzit pe nişte eleve de clasa a V-a bătându-şi joc de cele mai mici, de a IV-a, fiindcă erau încă virgine. Pare şocant pentru cei care sunt părinţi şi e şocant şi pentru mine, care nu sunt. Sincer, îi compătimesc din tot sufletul pe acei părinţi responsabili care nu dorm noaptea de teama că nu vor reuşi să-şi educe în aşa fel odraslele, încât să aleagă bine pentru ele, la momentul potrivit. Dar realitatea ne dă jos din picioare acum, iar pudibonderia n-o să ajute pe nimeni cu nimic. Pe de altă parte, în aceeaşi Românie în care autorităţile nu vor să recunoască problema mamelor minore, care există şi nu sunt puţine (vezi cazul recent al femeii care avea 11 copii la 25 de ani), ministrul Educaţiei le spune inspectorilor şcolari să nu permită organizarea de vizite la Muzeul Antipa, la o expoziţie despre corpul uman recunoscută internaţional, profesionist alcătuită, ca nu cumva să se şocheze bieţii micuţi. Le-o spune la videoconferinţă, pe urmă îndulceşte tonul într-o notă oficială, dar, să fim serioşi, cine va mai îndrăzni pe urmă să-şi calce şeful direct pe bătături? Trăim în ţara tuturor posibilităţilor, dar şi a tuturor imposibilităţilor. Şi, aşa cum sublinia, într-un articol vizavi de această recomandare abuzivă, Vasile Decu, editorul exploratorimoderni.ro, ceea ce nu suportă străinii la noi, românii, este sintagma "nu se poate". Nu se poate să fim echilibraţi, nu se poate să fim responsabili, nu se poate să privim realitatea în faţă, să recunoaştem că avem o problemă şi pe urmă să încercăm s-o rezolvăm. E mai comod să abordăm politica struţului, să ne înfigem cât mai adânc capul în nisip şi să promovăm ignoranţa la rang de mândrie naţională.