Se spune că reclama e sufletul comerţului. Până la un punct, e adevărat. Ca să afle omul că tu, vânzător de produse sau servicii, exişti, trebuie să ajungă informaţia la el. Şi da, e important ca informaţia asta, corectă şi cât mai completă, să fie atrăgător ambalată şi prezentată. Însă, din momentul în care clientul ţi-a călcat pragul, este mult mai important să-l serveşti cum trebuie, ca să plece mulţumit cu ceea ce a achiziţionat. Doar un client mulţumit se va transforma într-un client fidel, iar un client fidel este cel care, pe termen lung, va face diferenţa între tine şi comerciantul de alături. Iar acest amănunt poate însemna diferenţa dintre succes şi eşec în afaceri.
Mai ţineţi minte sintagma "Noi nu ne vindem ţara", mult vehiculată în epoca marilor privatizări? Ei bine, 20 de ani mai târziu, am sentimentul acut că nu ne-o vindem cum ar trebui, pentru că, pur şi simplu, nu ştim s-o facem. În contextul în care ministrul Maria Grapini se străduieşte să repare brandul de ţară turtit frumos şi pe bani mulţi de Elena Udrea, noi, românii, continuăm să dăm cu bâta-n baltă la capitolul tratat turişti români şi străini. Trenurile noastre au zeci de minute întârziere pe câteva sute de kilometri. În gările de pe traseele turistice s-au desfiinţat birourile de bagaje de mână. Garnituri de Intercity, acum retrogradate, afişează cu mândrie barurile goale, în timp ce, în aceleaşi trenuri, întreprinzători mai mici şi mai mari vând la suprapreţ băuturi alcoolice şi sucuri, chipsuri şi alte prostii, ziare şi reviste, adică exact ce ar putea vinde CFR-ul. În gara din Galaţi, de exemplu, nici măcar un punct de vânzare a presei nu mai există, fiindcă i se cerea ultimului întreprinzător care se ocupa cu aşa ceva o chirie exorbitantă.
Pe de altă parte, nici privaţii nu sunt mai breji. Se laudă cu cazare la preţuri imbatabile şi, ajuns la faţa locului, constaţi că apa caldă nu curge, nu sunt becuri în lămpile de pe noptieră, telecomenzile televizoarelor nu au baterii etc. Mici amănunte, dar care îţi strică tot cheful în concediu. Te vei mai duce încă o dată în acelaşi loc? Cu siguranţă, nu. Vei recomanda locul prietenilor? Dacă îţi sunt într-adevăr prieteni, evident, nu.
Am vizitat, recent, Peleşul. Frumos, impresionant. Ghid profesionist inclus în preţ, locul era plin de turişti români şi străini, atmosfera de basm. Însă, când să urci la etajul I, ţi se cere, din nou, biletul la control. La fel şi la mansardă. Buimăcit de informaţiile primite până atunci, te scotoceşti după bilet şi nu-l găseşti. Brusc, te trec transpiraţiile, eşti privit ca un infractor în devenire, te enervezi, vraja s-a rupt. Îl găseşti, îţi reiei vizita, dar, cumva, nimic nu mai e cum trebuie. Când ar fi atât de simplu, de exemplu, să le pui turiştilor brăţări de hârtie diferite în funcţie de turul pentru care au plătit şi să nu-i mai hărţuieşti cu controale la fiecare etaj.
Ieri, în Galaţi, într-un magazin central de tip market, în timp ce angajatele mă ajutau să găsesc ce voiam, aproape neobservat, patronul companiei - de altfel o afacere de zeci de milioane de euro - examina prezentarea produselor în raft, mai îndrepta ici colo ceva, preocupat să fie totul perfect. Şi mi-am adus aminte cum, la Constanţa, demult, un bătrân vânzător de bragă le dădea copiilor şi mici morişti din hârtie făcute de el, ca să mai vină şi a doua zi. Şi comerciantul de atunci şi cel de acum erau turci.
