Avem mafioţii pe care îi merităm

Scris de Mariana Constandache

Sâmbătă, 18 Mai 2013 00:00

Orice societate are conducătorii pe care îi merită. Mai mari, mai mici, mai buni, mai tirani, mai dedicaţi cauzei ori venali şi puşi pe prăduială şi trădare. Din primele secole ale erei noastre, s-a instituit însă şi polul opus, sub chipul mafiei, în sânul Siciliei. Orânduire care s-a dezvoltat odată cu societatea ale cărei legi le-a sfidat, înlocuindu-le cu propriile reguli şi porunci. Aproape că nu există societate modernă care să nu aibă propria mafie. Cu cât nivelul de trai este mai evoluat, cu atât mafia este mai puternică. Dar, cum altfel, la noi trebuia să fie invers. Încă netreziţi bine din amorţeala comunistă şi nedumeriţi despre ce şi cum trebuie să facem ca să ne numim democraţi şi capitalişti, noi, românii, suntem guvernaţi de o teribilă febră sălbatică. Să acumulăm, să cheltuim, să arătăm că avem şi putem. Mai puţin să producem, mai puţin să ne creăm o identitate, mai puţin să ne preocupăm să construim ceva durabil, pe care să îl lăsăm mai departe. Este poate de amară normalitate faptul că, în aceste condiţii, până şi mafia, sau cum s-o numi, s-a dezvoltat într-o manieră hidoasă, extremistă. Primii sunt cei mari şi puternici, care stau ascunşi ori apar în lume drept oneşti politicieni, afacerişti sau personaje mondene. Uneori mai pozează în binefăcători şi mai ajută câte un sărman sau poate vreo şcoală, ori o biserică….Oameni cu suflet, ar spune mulţi. Apoi vine grosul celor mici. Nu mici ca avere sau ca putere, ci cei care îşi pecteluiesc actele de putere cu forţa pumnului. Băieţii de cartier cu două clase mai mult ca trenul. Aţi ghicit. Interlopii al căror nume îl asociem cu noţiunile de trafic de femei, cu prostituţia, cu cămătăria, piaţa drogurilor ori furturi în stil mare. Câteodată, chiar neaşteptat, chiar şi cu cerşetoria. Adică tot ce aduce bani şi nu trece prin filtrul fiscului, ci prin sita propriilor buzunare, ale lor şi ale altora, care închid ochii în faţa plăcerii banilor şi nu îi mai deschid pentru a vedea jalea din jur. Dar asta e altă poveste. Interlopii sunt şi ei mai mari, mai mici, mai puternici, mai aserviţi, mai puşi pe căpătuială sau mai cu „principii”. Depinde cum au crescut sau cum i-a lăsat societatea în care au prins rădăcini să crească. Deduc că noi, gălăţenii, avem nişte mafioţi de toată jena, care arată clar cât de jos suntem pe harta civilizaţiei. Unii sfidează tot ce se poate, scormonînd după bucăţi de fier la adăpostul nenorocirii unui combinat care „suflă” din ce în ce mai greu, de pe o zi pe alta. Alţii se bat cu poliţiştii, iar alţii, precum fraţii Ţepeluş, împuşcaţii de la Iveşti, opresc salvarea la mijlocul drumului pentru că nu le place să „călătorească” cu ambulanţa. Mai sunt unii care racolează puşti fără căpătâi şi îi pun să le rezolve treburile murdare, dar aducătoare de bani şi bunăstare. Ferit-ar Sfântul să calce strâmb! Avem exemplul cel mai elocvent al lecţiei siciliene pe care a primit-o acum cîteva zile un „locotenent” al mafioţilor de Micro 40. Că, deh, cine a zis că un cartier atât de nenorocit nu poate avea şi el mafia lui? Şi încă una care să folosească Mercedesul ca instrument de tortură? Apropo, nu vi se pare că sunt extrem de multe maşini de fiţe în Galaţi? Eu zic că da şi au ajuns să nu-mi mai placă bolizii după care altă dată întorceam capul. Pentru că aproape de fiecare dată văd o piele cu accente tuciurii, pe un chip bine rotunjit de consumul excesiv de proteine şi pe braţe înnegrite de tatuaje…Nu-mi place, dar poate că asta merităm.