Am stat în cumpănă dacă să scriu sau nu ceva pornind de la experienţa cumplită a cântăreţei Alexandra Stan, bătută de iubitul-manager. Am ezitat nu fiindcă aş fi avut dubii în legătură cu poziţia mea vizavi de subiect, ci fiindcă am vrut să mă lămuresc exact care este poziţia victimei. Şi, după ce aceasta a depus plângere la poliţie, mi-a devenit clar că vrea să scape din coşmarul în care trăia.
Dincolo de povestea punctuală a Alexandrei, violenţa domestică este o realitate cruntă a României de astăzi. Potrivit statisticilor, anual, în România, circa 800.000 de femei recunosc faptul că sunt maltrate, dar toţi specialiştii sunt de acord că numărul real e de fapt mult mai mare. În extrem de numeroase cazuri, femeile, de multe ori mame cu copii mici, păstrează tăcerea, încurajându-şi agresorul să continue. De ruşine, de teamă sau pur şi simplu pentru că, oricât de greu de crezut ar părea, îşi iubesc partenerii de viaţă violenţi, ele continuă să îndure bătaie după bătaie, abuz după abuz, în speranţa că persoana iubită se va schimba. Realitatea este însă dură: chiar şi cu tratament psihiatric de specialitate, agresorii rar se schimbă într-atât încât să nu mai abuzeze. În plus, dacă nu sunt obligaţi prin lege, aceştia nu se vor duce de bunăvoie la un medic sau la psiholog. Pe lângă motivele de natură emoţională, femeile bătute rămân adesea la domiciliul conjugal din motive pecuniare: fie că sunt complet lipsite de venituri proprii, fie că nu au drept de proprietate asupra locuinţei comune (care în multe cazuri este pe numele socrilor, de exemplu), fie că se tem să nu fie despărţite de copii. Puţine ştiu că legea le protejează şi ce anume trebuie să facă în situaţii limită. Şi fiindcă veni vorba de lege, trebuie spus că, începând din mai anul trecut, Legea 25/2012, privind modificarea şi completarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a înăsprit pedepsele pentru agresori. Dar nimeni nu va lua iniţiativa de a ajuta femeile şi copiii abuzaţi (atenţie, situaţia copiilor este şi mai critică, fiindcă, de regulă, un copil abuzat se transformă într-un adult care va abuza la rândul lui), dacă victimele nu se ajută pe ele însele. Potrivit legii, agresorul poate fi evacuat din locuinţa comună, împotriva sa se poate obţine un ordin de protecţie, asistenţa juridică fiind gratuită pentru victimă. Există posibilitatea cazării în unităţi speciale de îngrijire a mamei şi copiilor aflaţi într-o asemenea situaţie. Chiar dacă nu aveţi pe nimeni în familie, prieteni care să vă ajute, chiar dacă simţiţi că sunteţi singure împotriva tuturor, nu staţi să fiţi bătute! Există soluţii. Iar primul pas este un simplu apel la 112.
Situaţia femeilor bătute de iubiţi, concubini, soţi nu e roz în România. Şi nu este în primul rând fiindcă mentalitatea românilor, în ansamblul lor, este greşită în această privinţă. Am auzit adesea, nu doar acum, în cazul Alexandrei Stan, sintagma "O merita, era o zdreanţă!". Nimeni nu merită să fie bătut de nimeni, oameni buni. Data viitoare, victima ar putea fi fiica, sora sau nepoata ta, a celui care astăzi spui că o femeie merită să fie lovită. Nu există nimic pe lumea asta care să justifice violenţa, mai ales atunci când victima este în mod evident mai puţin puternică fizic şi psihic. Nu-i nicio vitejie să baţi pe cineva care nu se poate apăra.
