Rapoartele serviciilor secrete (uite că există şi aşa ceva!) indică faptul că starea de tensiune a populaţiei României a crescut alarmant în ultima perioadă. Stăm cu toţii pe un butoi cu pulbere ce poate exploda în orice clipă. Nemulţumirea populaţiei a atins - spun rapoartele amintite - cote îngrijorătoare, fiind alimentată atât de sărăcie (şi ce sărăcie!), cât şi de incidentele externe. Căci, în ultimele săptămâni, lumea a ieşit în stradă, din cauza efectelor crizei, în nu mai puţin de şapte state din UE.
În România, situaţia este, însă, cumva mai grea decât în Spania sau Grecia. În vreme ce spaniolul nemulţumit acuză autorităţile de scăderea nivelului de trai cu 10-15 la sută, românul de rând se confruntă deja cu insolvenţa personală. Nu mai puţin de 32 la sută dintre români au credite restante şi/sau datorii la întreţinere ce depăşesc veniturile lor pe 9-12 luni. Un sfert dintre conaţionalii noştri au VENITURI ZERO, adică trăiesc în gospodării de subzistenţă. Asta e România de zi cu zi: săracă, umilită, frustrată!
În cealaltă România, aceea cu costume Armani şi ochelari Hugo Boss, adică la Parlament, Preşedinţie şi Guvern, cheltuielile cresc fără oprelişte, iar meciurile politice sunt mai importante decât starea naţiunii. Instituţiile publice sunt înţesate de incompetenţi, piloşi şi şpăgari. Se practică, fără ruşine, principii feudale. Competenţă şi cinste? Vacs!
Haideţi să vă dau nişte exemple! Spre furia specialiştilor, la Direcţia pentru Agricultură a fost pus director un avocat de 30 de ani, care n-are nicio gară cu agricultura, n-a demonstrat nimic în viaţa lui, dar este fiul Adrianei Olaru, fosta şefă de cabinet a senatorului Eugen Durbacă (pe vremea când acesta era primar al Galaţiului). La Consiliul Judeţului, preşedintele Bacalbaşa e ocupat cu hărţuirea mai vechilor duşmani din Sănătate (că doar spitalele sunt acum la mâna domniei-sale), cu plimbările prin străinătate şi cu procesele cu jurnaliştii care-l critică. În schimb, drumurile judeţului sunt praf (avem cele mai proaste drumuri din ultimii 20 de ani), în spitale bolnavii dorm câte doi în pat (când prind pat…), proiectele regionale sunt blocate din cauza unor manevre subterane, contrare interesului public. La Cantina de Ajutor Social e „plantat” director Picu Roman, însă nu pentru că ar avea vreo competenţă în domeniu, ci pentru că astfel sunt cumpărate voturile celor de la PP-DD în CL şi CJ. Există vreo umbră de moralitate, de respect faţă de banul public, faţă de cetăţeni, în cele trei exemple de mai sus? Hotărâţi dumneavoastră!
Cum spuneam, stăm pe un butoi cu pulbere. Medicii ameninţă (pe bună dreptate) cu greva generală. Profesorii sunt şi ei cu răbdarea la limită. Piaţa imobiliară e zero. Puterea de cumpărare a 90 la sută din populaţie e la nivelul Albaniei. Mediul de afaceri de-abia mai respiră, iar patronii spun că le miroase a revoluţie. Numărul de salariaţi scade pe zi ce trece şi e pe cale să ajungă sub numărul de şomeri şi asistaţi social. Nu e văicăreală! E simplă constatare.
Ceea ce ar trebui să ştie aleşii noştri, ăştia de aici, de la Galaţi, e că Puterea - oricare ar fi ea! - este cea mai crudă dihanie. Nu ezită să-şi devoreze puii pentru a-şi salva pielea. Presimt că mai spre toamnă se va auzi zăngănit de cătuşe prin unele instituţii ale statului, căci poporul are nevoie de un pic de sânge pentru a se detensiona. Dacă pâine nu-i, circ vom avea cu siguranţă!
