Pe modelul folosit la Constanţa de Radu Mazăre, Primăria Galaţi se pregăteşte să construiască un cartier social, unde să existe, pe lângă blocuri de garsoniere, clădiri care să adăpostească instituţii de importanţă pentru comunitatea respectivă, cum ar fi Cantina de Ajutor Social. Dincolo de utilitatea indubitabilă a proiectului - există circa 5.000 de cereri de locuinţe neonorate la nivelul oraşului nostru dintre care măcar o parte ar putea fi astfel rezolvate - dincolo de nevoia clară de a găsi soluţii pentru persoanele evacuate din casele naţionalizate, dar şi pentru cele care locuiesc acum cu chirie în clădiri de patrimoniu care necesită reabilitare, există câteva aspecte care trebuie luate în calcul.
Beneficiarii locuinţelor sociale sunt de mai multe categorii, iar în mod normal, pentru o convieţuire adecvată şi pentru o calitate a vieţii cât mai bună posibil, ar trebui ţinut cont, la alocarea locuinţelor, de natura specială a fiecărei categorii de beneficiari. Conform legii, pot primi o locuinţă socială tinerii cu vârsta până în 35 de ani, avantaj având cei căsătoriţi şi cu unul, doi copii, tinerii de peste 18 ani proveniţi din instituţii de ocrotire socială, invalizii de grad I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, revoluţionarii, foştii deţinuţi politici etc.
Din punctul meu de vedere, a pune în acelaşi bloc măcar câte doi beneficiari din fiecare dintre aceste categorii, aşa cum s-a întâmplat până acum la Galaţi în cazul ANL-urilor, este o alegere cel puţin nefericită. După cum deja se ştie, tehnologia folosită până acum în cazul pereţilor interiori ai acestor blocuri pune locatarii în postura deloc de invidiat de a-şi asculta unii altora până şi pârţurile, să mă scuze delicaţii. Nici vorbă de intimitate în propria casă, nici vorbă de confort. Şi e normal, până la urmă, ca, în funcţie de preocupări, de vârstă, de starea de sănătate etc interesele oamenilor să difere. Într-un fel vor trăi tinerii între 18 şi 35 de ani, altfel vârstnicii sau cei invalizi. Oare e chiar atât de greu, când faci repartiţia, să te gândeşti să pui, pe un tronson de bloc familiile cu copii, de exemplu, şi pe celălalt tinerii fără copii, care probabil vor mai asculta şi o muzică, vor mai face şi o petrecere, nerespectând mereu programul de somn al celor mici? Sau e atât de greu să construieşti, pentru beneficiarii cu handicap, locuinţe doar cu parter sau cu lift pentru etajele superioare şi fără praguri între camere, chestiune utilă atât celor care se deplasează în cărucior, cât şi nevăzătorilor? Când noi n-avem suficiente case pentru toţi cei care el solicită, astea sunt mofturi, veţi spune. Poate. Dar cheia unei asistenţe sociale performante este adaptarea la nevoile asistaţilor, iar viaţa la bloc şi la grămadă este şi aşa destul de dificilă. Dacă îţi cumperi un apartament, poţi alege singur genul de vecini pe care vrei să-i ai. Poţi să verifici cine are datorii la întreţinere, poţi să vezi dacă scara e bine întreţinută, poţi să faci trei vizite sau mai multe, în diferite momente ale zilei şi ale săptămânii, până să te decizi să cumperi. Când eşti chiriaş în regim privat, iarăşi, poţi alege. Dar când îţi dă Primăria casă, nu. De aceea poate că n-ar strica să se gândească administratorii proiectului la beneficiari încă dinainte de a începe să construiască. Zic, nu dau cu parul.
