Nicicând n-a existat o iubire mai straşnică între Galaţi şi Brăila. Deşi prin canalizările politice miroase a sânge şi a cadavre, la suprafaţă totul e diafan. Roz bombon cu ciucuraşi. Marii lideri ai conurbaţiei nu mai prididesc cu osanalele la adresa unirii în cuget şi simţiri căci, la o adică, putem seca Siretul dintr-o sorbire. Ai lor, ai brăilenilor, ne trimit solii de pace şi cereri în căsătorie. Ai noştri, gălăţenii, fac pe fetele mari. Ard de nerăbdare să meargă la măritiş, dar vor nuntă cu alai, nu logodnă între neamuri. Că – deh! – nobleţea obligă.
La Bucureşti e senin şi pace. Băsescu numără amendamentele la Constituţie, Ponta socializează pe Facebook cu asiaticii, Crin se hodineşte, iar Dragnea şi-a cumpărat un set nou de carioca şi trei hărţi A0 ale României. Restul nu mai contează. În aceste condiţii, nunta de la Dunărea de Jos e undeva într-un fel de ceaţă, la capul listei, după o defilare de chiloţi „Botezatu” şi o repriză de de windsurfing marca Mazăre.
Lăsaţi cu ochii în soare şi cu paharele cam goale, nuntaşii dunăreni zâmbesc strâmb unii la alţii şi-şi cară pe sub masă pumni la ficat. „Iubim Galaţiul ca pe sarea în bucate!” Buf-buf!, doi pumni în „pateul” lui Marius Stan de la Bunea Stancu. „Brăila este sora noastră întru modernitate!” Trosc-trosc! Două upercuturi sub coaste de la Stan pentru Bunea Stancu. La o margine a mesei, Simionescu, primarele brăilean, se uită ironic la cafteală şi emană îndemnuri la armonie: „Aşa Stancule, fii iubitor cu nenorociţii ăştia care vor să ne fie şefi. Muşcă-i şi de celălalt obraz!” Bacalbaşa nu se bagă. A aflat că pesedeul vrea să-l promoveze la Parlament şi s-a retras în cămară, unde a sechestrat sarmalele, apa minerală şi doi dintre lăutari, pe care-i bănuieşte că au votat cu Chebac. Deh, ca la nuntă!
La o masă mai retrasă, Titel Crăcănatu şi Vasile Bilă, doi vajnici reprezentanţi ai comunităţilor „pimp” din Brăila (primul) şi Galaţi (al doilea) negociază un lot de 60 de fete pentru piaţa din Spania. Bilă vinde, Crăcănatu cumpără. Cine dă şaşe-şase de trei ori face preţul. 1000 de euroi pe cap de matracucă, plus/minus 100, după cum o vrea „osul”. Doi poliţişti ţin de şase-şase. Că de aia-s doi. Armonie, tată!
În curte, linişte. Numai într-o maşină din parcare parcă stă să licărească ceva. Aaaa! Sunt ochii lui Dan Nica. Dar stai! Se mai văd doi ochişori. Ai lui Oprişan focşăneanul, baronul de Odobeşti şi Lepşa. Şşşşşşşşt! Linişte! Cei doi vrânceni (să nu uităm că Nica e din Panciu) lucrează. Pregătesc un remix la balada Mioriţa. Că, gata! Până când să mai fie baciul vrâncean ultima ciubotă în războaiele regionale pentru turme, miei şi alte ciobănisme? Noua baladă va fi tot despre transhumanţă. Atâta doar că, de data asta, baciul cel vrâncean va merge cu oile în balta Dunării, va instala acolo târla şi va stăpâni tot. Şi pe baciul moldovean, şi pe cel muntean şi - culmea! – chiar şi pe mocanul buzoian.
Între timp, ţesuturile hepatice dunărene vor fi numai un hematom de la atâţia pumni. Şi când se vor dumiri ei, caftangiii, că nunta se va fi spart, iar Mioriţa se va fi rescris, va fi prea târziu chiar şi pentru regrete. Dacă nu cumva deja e cam târziu…
