Se apropie, în mod clar, Ziua R, a regionalizării României pe principiile planului vicepremierului Liviu Dragnea. Decizia luată miercuri de Guvern, potrivit căreia au fost deja stabilite cele opt regiuni de administrare fiscală, din care una are centrul la Galaţi, este un semn clar nu doar că zarurile au fost aruncate, ci, de fapt, că jocurile au fost deja făcute.
Este deja mai puţin important acum dacă regionalizarea se face la ordin din afară, dacă reprezintă doar încă o manevră politică pentru a da funcţii unora care au servit interesele partidelor aflate acum la guvernare sau dacă se urmăreşte într-adevăr, aşa cum ar fi de dorit, descentralizarea reală şi reorientarea resurselor financiare în teritoriu. Important este că lucrurile se fac şi că Galaţiul trebuie să fie în rândul întâi la împărţirea dregătoriilor, dacă vrem să mai avem viitor.
Este evident, din structura care se întrevede deja, că Guvernul intenţionează, totuşi, să împace şi capra şi varza, alocând resurse şi importanţă în mai toate oraşele mari ale ţării, pentru a evita conflictele majore pe viitor. Un exemplu grăitor ar fi Braşovul şi Sibiul, centre de forţă, atât istoric şi cultural, cât şi industrial şi comercial, fără a mai pune la socoteală potenţialul turistic imens. Primul va avea, ca şi Galaţiul, direcţie regională a finanţelor publice, iar cel de-al doilea direcţie antifraudă. în principiu, ideea nu e rea, rămâne de văzut numai dacă centrele fiscale vor fi şi capitale de regiune. Criteriul care a fost luat în calcul, potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, a fost numărul de contribuabili, dar nu numai, fiindcă, la acest capitol, n-am fi avut cum bate Constanţa.
Ideea avansată de vicepremierul Dragnea, cea a disipării puterii centrale, este una care îmi place, doar ca principiu. E minunant să-ţi imaginezi că Bucureştiul nu va mai avea, ca până acum, puterea de a tăia şi a spânzura, potrivit unei agende care aproape niciodată nu urmăreşte şi interesul public al provincialilor, în materie de fonduri şi de proiecte de dezvoltare. Pe de altă parte, realist vorbind, nu-mi imaginez că şefii regiunilor vor deveni peste noapte un fel de apărători ai interesului public, pe cal alb şi cu sabia la hotar, precum Ştefan cel Mare sau Vlad Ţepeş în vremurile de demult. Aceşti administratori vor fi, cel puţin potrivit proiectului, oameni politici, aleşi de cetăţeni, e drept, dar propuşi tot pe liste de partid, că, să fim serioşi, nu prea văd vreun independent să reuşească să polarizeze, de unul singur, interesul a patru, cinci judeţe. Cu alte cuvinte, ne vom alege cu încă o structură de conducere, că, clar, şefii ne lipseau, pe care va trebui s-o ţinem cu salarii, birouri, maşini de serviciu, hotel şi cine ştie ce mama naibii or mai avea dreptul. Acuma, dacă tot vom plăti, măcar să fie la noi centrul regiunii, nu de alta, dar să-i avem aici, sub ochi. Să putem să vedem exact ce proiecte se fac, cu ce bani, cu ce eficienţă, să obţinem răspunsuri pe subiecte la care acum suntem trimişi la nişte specialişti în PR de prin ministere care de regulă nici nu răspund la telefon. Să nu mai aibă nimeni scuza că Bucureştiul nu i-a dat, nu i-a aprobat, că a fost preferat judeţul vecin etc. Să fie fir scurt şi între conducere şi oameni, nu doar între conducere şi Bucureşti.
