În baza Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS), asiguraţii pot beneficia de îngrijiri medicale de urgenţă pe durata şederii temporare în alte ţări membre UE, dar şi în Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. O veste bună, mai ales pentru aceia dintre noi care au mai avut contacte cu sistemul medical din alte ţări europene.
Nici măcar nu voi mai insista aici asupra motivelor care-i determină pe români să plece la tratament în alte ţări. Toată lumea ştie că sistemul medical românesc este subfinanţat, că nu avem aparatura necesară, că mulţi dintre medicii buni pleacă, la rândul lor, în străinătate, ca să nu mai vorbim de personalul mediu sau chiar de infirmiere. Majoritatea celor care aleg să se trateze în străinătate, pentru afecţiuni care nu le pun neapărat viaţa în pericol, o fac pe banii proprii, în clinici private. Dar puţină lume ştie că, de fapt, potrivit asigurării de sănătate pe care o plătim în ţară, în situaţia unei intervenţii de urgenţă realizată în străinătate, avem dreptul la decontarea serviciilor medicale.
Cineva îmi povestea, recent, cum, într-un spital din Germania, unui pacient român i s-a făcut un bypass, iar departamentul administrativ al instituţiei spitaliceşti s-a ocupat de toate formalităţile necesare decontării, fără a deranja în vreun fel bolnavul sau aparţinătorii. Asta pentru că, potrivit filosofiei vestice - de bun simţ şi normal, de altfel - treaba pacientului este să se facă bine, a familiei să-l sprijine şi să-l încurajeze, în niciun caz să alerge de năucă între spital şi casa de asigurări după hârtii, dovezi şi facturi, aşa cum se întâmplă în România. Unde, nici nu mai trebuie să spunem, personalul administrativ al spitalelor este destul de stufos, ar avea cine să se ocupe de asemenea probleme.
În condiţiile în care plătim asigurări medicale de ne ustură şi, să fim serioşi, foarte puţini dintre noi beneficiază de investigaţii, tratamente sau intervenţii scumpe (din păcate, mentalitatea românului este să întârzie cât mai mult posibil mersul la medic, evident, şi din cauză că experienţa, neplăcută în sine, se transformă într-un coşmar birocratic), un lucru mi se pare inacceptabil. România are datorii de peste 168 de milioane de euro către statele UE, dar şi Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, pentru serviciile medicale de care românii au beneficiat în aceste ţări până la sfârşitul anului 2012, potrivit unui document al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), citat de Mediafax.
Pentru tratamente în străinătate, românii s-au îndreptat în special către ţări precum Franţa, Italia, Austria, Germania şi Spania. Între ţările mai puţin preferate de români pentru a-şi îngriji sănătatea au fost Liechtenstein şi Estonia. Unii asiguraţii români s-au tratat şi în Cipru, Malta, Islanda şi ţările scandinave. Acum, stau şi mă întreb, nu cumva, dacă românaşii noştri care conduc CNAS nu le decontează distinşilor confraţi nemţi, austrieci etc sumele aferente tratamentelor acordate românilor, o să ne trezim că nu se mai uită nimeni la noi nici prin spitalele din străinătate? Plătiţi, domnilor, datoriile, că nu-mi amintesc să ne fi scutit cineva pe noi, angajaţii, sau firmele la care lucrăm de plata CAS!
