Haosul se află în plină expansiune în sportul românesc, puţine discipline rămânând încă neatinse de cancerul provocat de managementul dominat de interese personale. Mai peste tot rulează acelaşi film, o tragicomedie cu şanse minime de a avea deznodământul fericit specific acestui gen dramatic. Cu puţin timp în urmă, în fotbal a rulat o peliculă monumentală prin grotescul situaţiei, regizată de celebrul cuplu Sandu & Dragomir. Un campionat ce trebuia să pornească la drum cu 17 echipe, a fost extins la 18 după un baraj organizat după criterii prevăzute exclusiv în regulamentul intereselor clanului. O bazaconie rezolvată de alţii, de judecătorii TAS-ului de la Laussane, iar 17, din nou 18. Trecuseră două etape, începea a treia şi nu se mai ştia cine joacă, cu cine, când, în ce etapă. Unde s-a mai pomenit ca o echipă să înceapă să joace în prima ligă direct din etapa a treia (Concordia Chiajna) şi alte două să joace un meci mai mult în acest sezon (Vaslui şi Viitorul)? Ni s-a părut atunci că e haos total? Lor nu, de s-a ajuns să se lucreze serios la un nou megaproiect, cu 20 de echipe, noroc că de data asta în sfârşit majoritatea s-a opus, altfel ne-am fi trezit că în fiecare etapă avem meciuri jucate cu câteva luni înainte!
Din nefericire, prin alte părţi lucrurile stau la fel, dacă nu chiar mai rău, dar nu sunt atât de vizibile publicului pentru că sunt sporturi care nu au intensa mediatizare a fotbalului. Acelaşi scenariu, doar alţi regizori, la Federaţia de Handbal. Fac o paranteză şi reamintesc că s-a viciat un campionat întreg, ultimul din întrecerea fetelor, prin perfectarea unor transferuri în condiţiile existenţei interdicţiei regulamentare de a se face aşa ceva, cazul „Amariei la SCM Craiova”. N-a contat, nimeni dintre „dinozaurii” din federaţiei n-a plătit pentru complicitate şi uite aşa am ajuns tot la atât de îndrăgitul termen: baraj. De data aceasta cu o titulatură absolută, „pentru un eventual loc în…”. Adică, pe sărăcia asta, punem trei echipe să cheltuie cu deplasarea, cazarea, masa, doar pentru un „eventual” care se cam ştia că nu prea poate să dispară din propoziţie. Plus nişte condiţii care n-au nicio legătură cu criteriul sportiv, în sensul că puteau fi folosite jucătoare care şi-au terminat contractele, care practic erau plecate de la echipele respective. Decizia finală întârzie să fie oficializată, eventuala Liga Naţională feminină începe peste o săptămână şi, la fel ca la fotbal, nu se ştie nici acum exact cine va fi la start, o hotărâre urmând să fie luată, conform lui Cristian Gaţu, preşedintele federaţiei, eventual, chiar şi numai cu o zi înainte! Iar ca lucrurile să fie clare din toate punctele de vedere, nu se ştie exact nici când va începe eventuala liga secundă, programul competiţional nu e stabilit. Peste două săptămână, peste trei, peste doi ani? Eventual! Mai avem pretenţii cu astfel de management la medalii europene sau mondiale, ori chiar vise olimpice? Nici măcar eventual!
