„Nu poţi să faci omletă fără să spargi ouăle!”, explicaţia asta am auzit-o repetată cu ostentaţie de autorităţi, în perioada în care tot oraşul era râmat, întors pe dos, cu fundul în sus, „autopsiat”, pentru a face loc noilor reţele de canalizare şi de alimentare cu apă potabilă. Am strâns din dinţi, am ocolit străzi, am înghiţit metri cubi de praf, ne-am umplut de pământ galben până în albul ochilor şi am ISPĂ-şit. Iar autorităţile au făcut exact ce-au promis: omletă. O omletă din care să ne rămână nouă acum cojile în gât.
La nivel macro, s-au instalat kilometri de conductă nouă şi performantă! La nivel micro, totul este, de fapt, o peticeală. De exemplu, pe strada Traian, unde s-a pus o bucată de ţeavă nouă, conectată la o canalizare veche, s-a mai reabilitat o bucată de canalizare, iar racordul s-a făcut la o altă ţeavă depăşită de puteri. Ah, iar peste reţeaua de alimentare cu apă potabilă, cu durata de valabilitate expirată, s-a trecut falnic, fără păs! E ca şi cum un chirurg găseşte în burta pacientului o ditamai tumoare, dar pentru că doctorul l-a deschis ca să-l opereze de apendicită, nu-l interesează decât să scoată căpeţelul de maţ inflamat!
În Valea Oraşului pare o glumă sinistră: s-au montat canalizări noi, dar s-au păstrat ţevile de apă vechi de o sută de ani. „Hă, păi se lucra mai bine acu’ o sută de ani!”, mi-a replicat o voce neoficială din Primărie. Ce credeţi, i-ar da copilului său să bea o gură de apă cursă/picurată dintr-o ţeavă veche de o sută de ani?! Şi în Valea Oraşului, canalizarea pare că s-a făcut pe acelaşi principiu comunist: „câte o ţeavă pe juma de stradă, ca să ajungă la toţi!”. N-a contat că niciuna dintre străzi nu e reabilitată din temelie până în „freză”… ori poate doar cea pe care locuieşte un anumit fost (sub)prefect al Galaţiului… vorba aia, să nu dăm nume!
Ca să nu se creadă că am făcut o fixaţie cu canalizarea, mă întorc cu faţa către proaspătul supermagazin de la Inelul de Rocadă, în spatele căruia se piteşte un Galaţi cu buda în fundul curţii şi drumeaguri „prea proaste, prea ca la ţară!”. Galaţiul ieşit din programul ISPA mai are şi acum „insule” fără canalizare, uitate prin cartierele oraşului. De ce? Pentru că „aşa prevedea proiectul!”, ar fi explicaţia nevinovată şi oficială a acestor anomalii.
Dar hai să nu mă leg doar de proiecte, ci şi de execuţie. Să vă spun că pe o anume stradă ţeava cea nouă a fost târâtă prin şantier până când s-a „îndopat” cu pietre şi pământ şi a că fost montată în asemenea hal? Sau că pe o altă stradă ţeava cea nouă a „înghiţit-o” pe cea veche pe ideea „de ce s-o mai scoatem, las-o acolo că-i încă bună, mai ţine!”. Nu sunt invenţii, sunt mărturii ale muncitorilor!
Înainte să trag concluzia, o să vă mai spun o poveste, la fel de adevărată. S-a petrecut în anii de dinainte de ’89, într-o fabrică de conserve. Pe banda pe care se tocau legumele pentru ghiveci a intrat un şobolan. Vă daţi seama ce-a păţit! Să nu credeţi că întreaga cantitate care se afla în procesare a fost aruncată! Nu, s-a calculat o anumită porţiune în care s-ar fi aflat animalul, au fost aruncate câteva găleţi, apoi ghiveciul a fost pus la borcane şi trimis în comerţ.
Din fericire, la Galaţi, deşi s-a făcut un ghiveci de lucrări, tot omletă a ieşit. Atenţie, să nu ne înecăm cu cojile!
