Vreau, nu vreau, mă întorc la o idee mai veche: e tare bine să lucrezi la stat. Eu una, n-am făcut asta decât şase luni, dar, în perioada petrecută acolo, ceea ce mă înnebunea era exact intervalul în care nu mai aveam nimic de făcut şi totuşi nu puteam pleca acasă, fiindcă programul era până la 16.30. Compania cu pricina este în prezent pe autofinanţare şi nu-i merge rău, aşa că bănuiesc eu că nu prea mai are nimeni program aşa lejer acum. Şi totuşi, aceia dintre foştii mei colegi care nu au două joburi ajung la ore rezonabile acasă, se mai ocupă şi de copii etc, iar salariile nu sunt tocmai mici.
Dincolo de asta, experienţa mea personală în materie de angajat la stat se rezumă la contactul direct - sporadic şi mai mereu nesatisfăcător - cu funcţionarii publici de toate neamurile. Cu statut special sau fără, subordonaţii nu ştiu cărui minister sau ai organelor locale de partid (da, da, n-am scăpat de pacostea asta, ba, mai rău, s-au înmulţit partidele, deci şi directivele) şi de stat, funcţionarii nu par să aibă altă menire pe lume decât să scoată din minţi omul care contribuie direct la plata salariilor lor. Contribuabilul, adică.
Umblă vorba că oamenii de la ghişeu sunt acri pentru că sunt prost plătiţi. O fi, nu zic nu. Dar ce-ar fi să nu ne mai facem niciunul treaba fiindcă nu e motivant salariul? În opinia mea, dacă nu-ţi convine o situaţie, stă în puterea ta să o schimbi. Pleci, cauţi un domeniu mai performant, unde concurenţa e mai mare, iar răsplata, pe măsură. Dacă nu faci asta, îţi faci treaba. Fără mutre şi figuri, fără indolenţe, fără închis uşa când mai sunt cinci minute până la terminarea programului, că poate alea cinci minute mie îmi sunt suficiente să rezolv o problemă pentru care mi-am luat o zi de concediu, fiindcă tu, cel de la ghişeu, ai program de lehuză.
În altă ordine de idei, nu numai angajatul de stat de la baza lanţului trofic are mari probleme. Nici managerii nu stau mai bine. De pildă, aflam ieri cu stupoare, că Parcul de Soft are probleme şi cere bani de la buget să-şi acopere găurile: cică din cauza crizei s-au închis unele dintre firmele din parc, dar pentru spaţiile rămase goale instituţia tot a trebuit să plătească chirie către proprietarul clădirii, că o fi, că o păţi. Nişte cretinisme. Păi cum, oameni buni, io sunt director de parc de soft, văd că-mi dau ortul popii nişte firme - cam 15 din 45 - şi las spaţiile alea goale? Dacă nu găsesc alte firme de profil, să le pun în loc, mă agit să găsesc alţi întreprinzători care au nevoie de spaţiu pentru birouri. Mă duc, cu jalba în proţap, la consilierii judeţeni şi le cer să-mi aprobe o derogare de la regulamentul iniţial de funcţionare, nu ştiu, ceva care să-mi permită să utilizez spaţiul ăla excedentar în aşa fel încât să obţin venit, nu să produc pagube. Nu las găurile să se adâncească şi mă duc pe urmă să cer bani ca să le acopăr. Cel puţin aşa cred eu că ar gândi orice administrator de firmă privată. Domnul cu pricina, însă, cred eu că-şi ia salariul orice-ar fi, de nu-i motivat să găsească soluţii. Că, dacă era angajat la patron şi-i spunea acestuia că i-au plecat 15 angajaţi şi că stă cu jumătate dintre birouri goale, dar plăteşte chirie şi pentru ele, ba mai ţine şi caloriferele deschise şi lumina aprinsă, ştim cu toţii unde l-ar fi trimis. Şi pe bună dreptate.
