Cine a apucat să trăiască suficient de mult înainte de Revoluţie, îşi aduce aminte cu siguranţă celebrul slogan "Nicio masă fără peşte", menit să le creeze românilor înfometaţi iluzia că nu mănâncă peşte conservat fiindcă acesta era singurul aliment neraţionalizat din magazine, ci pentru că e sănătos. Evident, nu ne-au păcălit, iar efectul îndopării forţate cu peşte s-a făcut simţit imediat după '90, când zăcea în magazine şi nu-l mai cumpăra nimeni. Nici nu poţi să-i acuzi pe oameni, tatăl meu, de pildă, nu mai mănâncă nici în ziua de azi peşte marinat, atât de mult a fost nevoit să înghită în anii '80. Şi, evident, n-a fost singurul cu reacţia asta. Pierzând cumpărătorii interni şi pe majoritatea celor externi, sectorul pescăresc a decăzut până aproape de dispariţia totală. De fapt, aproape e un eufemism, dacă ne gândim că flotă nu mai avem de niciun fel, d-apoi de pescadoare! Practic, peştele pe care-l consumăm acum e în mare parte de crescătorie sau de import, iar sectorul o duce, în ansamblu, destul de greu, producătorilor autohtoni şi pescarilor profesionişti - câţi mai sunt - fiindu-le greu, dacă nu imposibil, să facă faţă concurenţei importurilor. S-a ajuns în situaţia, cel puţin hilară, ca nici puiet de peşte să nu mai producem, ci să-l aducem de prin Ungaria, de exemplu, fiindcă e mai ieftin. Şi uite aşa cumpărăm crap chinezesc de provenienţă Câmpia Panoniei, deşi suntem înconjuraţi de apă din toate părţile, iar bălţi sunt destule. Mai mare râsul!
În condiţiile acestea, proiectul prin intermediul căruia investitorii gălăţeni pot atrage până la 26 de milioane de euro – bani nerambursabili, alocaţi prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional de Pescuit - ar fi trebuit să fie o gură de oxigen pentru producătorii de peşte din judeţul nostru, un ajutor pentru repopularea cu anumite specii ameninţate sau pentru protecţia acestora. S-ar fi putut face linii de procesare şi ambalare, s-ar fi putut investi pentru încurajarea pescuitului prin metode tradiţionale. S-ar fi putut, dacă ar fi existat, la nivel de autorităţi judeţene, o preocupare pentru viitor, mai degrabă decât pentru interesul imediat. S-ar fi putut, dacă posibilitatea accesării fondurilor ar fi fost suficient promovată, nu prin slogane lipsite de conţinut, ca altădată, ci pentru facilitarea accesului la bani a celor care ar fi construit ceva viabil pe acest sector.
În loc de asta, unde se duc banii? Pe festivaluri, pe proiecte de spus poveşti copiilor de grădiniţă, pe paranghelii, ca să fim oneşti. Se fac doar ceva investiţii la Zătun - unde s-au mai băgat şi în trecut, tot de către Consiliul Judeţului, nişte bani europeni, dar numai în spaţiul de cazare, nu şi în balta cu peşte, unde accesul e contra unei taxe destul de piperate. În rest, nimic. Cică investitorii eligibili nu vor, nu pot, n-au bani. O fi, nu zic nu. Dar s-a implicat cineva de la Camera Agricolă, de la Camera de Comerţ, de la CJ să le explice oamenilor din timp cum e cu fondurile, ce se poate câştiga? Nu prea cred. De ce să se fi legat la cap cu chestii concrete care să susţină industria pescuitului. E mai uşor, nu-i aşa, să faci Muzeul Pescuitului în Pădurea Gârboavele şi Festivalul Scrumbiei în plină prohibiţie.
