Este incredibil ce pasiune a aprins în oraş problema garajelor. De la votul negativ al consilierilor locali vizavi de proiectele de modernizare a două zone cu garaje, numai despre asta se discută. În piaţă, în autobuz, la colţul străzii, pe reţelele de socializare, în scrisori adresate redacţiei, dar şi în comentariile la articolele scrise de noi pe această temă, tendinţa generală e aceeaşi: huo, garajele!
Reacţia oamenilor e îndreptăţită, fără nicio îndoială: cu toţii ne-am săturat de coşmeliile vopsite gri, care urâţesc spaţiul dintre blocuri, şi aşa insuficient şi lipsit de verdeaţă. Ne-am săturat să nu avem loc să trecem prin faţa garajelor cu pricina, fiindcă proprietarii îşi parchează de multe ori maşinile lângă garaj, nu în el. Ne-am săturat şi să nu avem unde parca fiindcă vecinul cu garaj are o maşină înăuntru şi alte două afară.
Ceea ce mi se pare însă de neînţeles este modul în care inflamarea privind garajele ne face să vedem mai puţin sau deloc alte probleme stringente ale oraşului: nimeni sau aproape nimeni nu mai vorbeşte, brusc, despre lipsa locurilor de muncă, despre faptul că spaţiile comerciale stau închise, cu anunţuri de închiriere în geam, dar preţul nu scade, semn că proprietarii preferă să le ţină închise, decât să câştige, fie şi mai puţin, din ele. Nu aud niciun protest vizavi de cantitatea incredibilă de abateri cu prejudiciu asupra bugetului pe care Curtea de Conturi le semnalează în cazul multor instituţii publice. Chiar şi atunci când abaterile ne afectează direct, avem tendinţa să le tolerăm, pe principiul că nu ne-au furat direct din buzunar. Ei bine, da. În realitate, orice sumă dispărută sau folosită abuziv din banii publici e luată direct din buzunarul nostru. Orice încercare de a fenta sistemul - care, e adevărat, ne cocoşează de taxe şi impozite, până la limita suportabilităţii şi peste ea - este de fapt o modalitate certă de a ne fura singuri căciula.
Dimineaţă, în troleibuz, doi oameni în putere, probabil în jur de 45 de ani, pândeau prin geam să vadă dacă nu cumva ne opreşte controlul şi făceau planuri cum să fugă în caz că asta se întâmplă. Nu cumpăraseră bilet, doar mergeau numai o staţie, două (!) şi, oricum, "dă-i naibii pe ăştia de la Transurb, că ne fură". Aha, dar ceea ce făceaţi domniile voastre, nu tot furt era?! La un moment dat, o doamnă se dă jos şi încearcă să-mi paseze biletul compostat. Zic nu, mulţumesc, dar, desigur, cineva din spatele meu îl ia. Înţeleg, din discuţia celor din jur, că e o practică. Să ne lămurim, ăsta nu tot furt este? De câte ori deschid o discuţie despre transportul în comun, aud acelaşi refren: "E prost, domnule, nu sunt condiţii, nu merită banii!". Dar ne-am pus întrebarea dacă nu cumva şi noi avem o parte din vină? Ia să nu mai urcăm fără bilet şi să-l compostăm. Ia să nu mai mergem nici cu maxitaxi fără bilet, să-l cerem, sunt obligaţi să ni-l dea. Şi eu, şi dumneavoastră, cetăţeni cinstiţi şi muncitori, plătim impozit pe venitul nostru. De ce să nu plătească şi patronii firmelor de transport?
Indiferent că e vorba despre parcări, despre garaje, despre transportul în comun sau despre aruncatul gunoiului menajer la tomberon, nu în coşurile stradale, atitudinea ar trebui să se schimbe. E nevoie de măsuri ferme din partea autorităţilor, asta e clar. Dar nici din partea noastră n-ar strica puţină atitudine civică. Zic, nu dau cu parul.
