Când imaginea politicianului român în ochii multora este cea de animal hrăpăreţ, corupt şi egoist, desemnarea unui „neamţ” în fruntea unui minister, dacă nu chiar a unui guvern, pare o idee mai mult decât atrăgătoare. Se ştie doar: dacă e neamţ, atunci musai e serios, onest, gospodar, iar dacă e şi primar al Sibiului, cu atât mai bine.
Iată de ce, într-o perioadă în care oala USL, încinsă de spiritul electoral, a început să dea în clocot, liberalii l-au găsit numai bine pe Klaus Johannis pe post de motan de fluturat prin faţa social-democraţilor. Le trece pesediştilor prin cap să rupă USL-ul şi să meargă la prezidenţiale cu propriul candidat? Ei bine, dacă în cazul acesta liberalii ies la înaintare cu Crin Antonescu preşedinte şi Klaus Johannis premier, social-democraţii ce au de oferit? Pe Victor Ponta, cu derapaje demne de domul Goe sau pe baronul de Teorman, Liviu Dragnea?
Că nu se stă nici în tabăra social-democrată cu mâinile în sân o dovedesc hârjonelile cu PC şi UNPR în vederea europarlamentarelor. După modelul chinezilor care făceau pe vapor „Sonny” din „Sony”, au făcut şi ei un USD – „cu doar două litere din USL, dar cu sută la sută idei din USL”, iar aşa, „pentru orice eventualitate”, a început să se caute şi un prezidenţiabil. Din tabăra PC, Daniel Constantin, băiatul de mingi al lui Dan Voiculescu, a lăsat „să-i scape” numele lui Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului, ca posibil candidat la prezidenţiale din partea USD, în cazul în care înţelegerea cu liberalii ar "degenera" şi mai mult. Asta aşa, să se ştie că au şi ei o pisică de fluturat! Numai că, motanul de Sibiu pare mai viguros decât pisica de Dâmboviţa. Prin urmare, din acest punct de vedere, Crin Antonescu, chiar şi aşa, cu imaginea mototolită inclusiv de strângerea frăţească a social-democraţilor, pare a avea spatele acoperit. De altfel, efectul Johannis a fost probat şi la alegerile prezidenţiale din 2009, când mulţi dintre cei ce erau dezamăgiţi de Băsescu, dar nici atraşi de Geonă au pus, totuşi, ştampila pe acesta din urmă doar din dorinţa de a-l vedea pe Johannis premier. Doar prostia lui Mircea Geoană, care n-a avut ce lucra şi s-a băgat în aceeaşi scăldătoare cu Vântu taman cu o zi înainte de alegeri, a demonstrat că, uneori, nici măcar nemţii nu pot repara ceea ce strică „un tăntălău”. E o lecţie din care, poate, şi Ponta, şi Antonescu ar avea câte ceva de învăţat.
Desigur, brandul Johannis îşi are limitele lui. Pentru a reechilibra ţara din punct de vedere politic, economic, social, e nevoie de mai mult decât de o figură mesianică, fie ea şi de inspiraţie germană. Însă când mai toate formulele încercate până acum au dat greş, poate – cine ştie? – „efectul Johannis” ar putea fi un început bun pentru societatea românească.
