Atenţie! Se ascut cuţitele!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai încape nicio îndoială. Ministrul Dan Nica, „tătucul” politicii gălăţene din ultimul deceniu, va pleca în Parlamentul European. Fiind pe locul patru pe lista naţională avansată de social-democraţi, preşedintele judeţenei PSD Galaţi este ca şi plecat la Strasbourg, iar surse de nădejde din partidul celor trei trandafiri susţin răspicat faptul că la mijloc nu e niciun bluf electoral.

Această mişcare politică, deşi este vehiculată încă din toamna lui 2013, a fost primită cu mirare de majoritatea celor care au tangenţe cu politica. Nu de alta dar prin plecarea în forul legislativ european Dan Nica iese cumva de sub lumina reflectoarelor şi, vrând-nevrând, va trebui să cedeze altcuiva rangul de „eminenţă cenuşie” a judeţului. Dar cui? Căci mulţi îl vor, puţini îl merită, iar şi mai puţini au suficient sânge în instalaţie cât să-l revendice.

În acelaşi timp, sunt semne că Nica n-ar vrea să lase frâiele din mână chiar cu una, cu două, în ciuda faptului că părăseşte (fie şi numai temporar, pentru patru ani) plaiurile mioritice. Însă se aude şi despre niscaiva presiuni la care ministrul ar fi supus chiar de către propriul partid. Hm… Mobilul presupuselor presiuni este deocamdată încifrat, însă e o chestiune de săptămâni (maximum luni) până când cineva va sifona/dezlega misterul acestui pas înapoi – căci pas înapoi este, orice s-ar zice! - făcut de liderul social-democrat. Bârfe sunt multe, însă nici una cu parfum de credibilitate. De urmărit!

Cert este că, în acest moment, la PSD Galaţi se cam ascut cuţitele. Încă nu s-a ajuns la faza negocierii cu brişca pe masă, însă nu mai e mult până acolo, căci sunt tot mai multe vocile care cer un nou lider judeţean al partidului. Bursa pariurilor îl dă ca mare favorit (cel puţin pentru moment) pe senatorul Gheorghe Saghian, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene. Însă şi Saghian are contestatarii lui. Mai mult decât atât, spun unii că TSD ar sprijini un alt pretendent (să fie Pâslaru, aşa cum se aude?), ba chiar că există „aripi” care îl vor pe Ştefan Viorel, pe Florin Popa sau chiar pe Nicolae Bacalbaşa. Încurcătură mare, monşer!.

Însă lupta intestină a PSD este doar un aspect al războiului. Căci, în ciuda cutumei ultimilor ani, liderul filialei judeţene a partidului nu devine automat şi „jupânul” judeţului.  În acest caz mecanismele sunt mult mai delicate şi ţin de o armonie complexă, care include toate partidele importante, mediul de afaceri, sindicatele etc. E mai mult o negociere decât o operaţiune electorală, se ştie.

Potrivit unor surse din USL, în aceste zile la Galaţi se fac şi se desfac tot felul de prietenii, toate vizând accederea la statutul de „eminenţă cenuşie” zonală. Există informaţii că mai mulţi seniori ai politicii dunărene râvnesc la acest rang special  - ar fi a treia succesiune la „pârcălăbia” de Galaţi, după Ilie Plătică şi Dan Nica - şi că unii se bazează pe cutuma amintită mai înainte, alţii pe experienţa politică, alţii pe algoritmele USL, iar alţii doar pe un tupeu mioritic fără măsură.

Atenţie! Se ascut cuţitele. Brutuşii mişună prin culise, amuşinând după sângele ce încă n-a curs. Cezarii îşi cumpără armuri. Scenariştii urzesc intrigi de alcov cu iz de telenovelă. Poporul, deh, ca poporul. Stă cu ochii pe TV şi pe sacoşele electorale, căci altă nădejde, ioc! Oare mai poate crede cineva că de data asta va fi altfel decât la oricare dintre trecutele alegeri?

Citit 2392 ori Ultima modificare Duminică, 09 Februarie 2014 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.