Acum vreo doi ani, Tudor Gheorghe, invitatul special al Galei festive organizate cu ocazia „Zilei Întreprinzătorilor”, îi spunea preşedintelui patronatelor: „Măi, Filimoane, dacă o ţineţi cu criza tot aşa, o să ajungem să facem gala IMM-urilor la tine în apartament!” Era o glumă, desigur, spusă de maestru ca de la amic la amic şi prieteni de-o viaţă, apropo de cum scârţâia economia din toate încheieturile şi ce mai înseamna să fii întreprinzător în ziua de ieri/de azi. Ei bine, uite că a mai curs ceva apă pe Dunăre şi, din fericire pentru târgul acesta, Galaţiul mai are întreprinzători, mai mulţi de cât să încapă „într-o cameră”. Ei sunt cei care - în ciuda unei fiscalităţi care ajunge la os, a lipsei unor mari proiecte de relansare a mediului de afaceri, de încurajare a investiţiilor - aduc locuri de muncă, bagă bani la buget, sunt "Cei ce ţin Galaţiul în viaţă!", cum am spus noi, într-o campanie a ziarului "Viaţa liberă" menită să sublinieze importanţa mediului privat pentru comunitatea locală.
Pe parcursul nenumăratelor discuţiilor pe care le-am tot avut cu oamenii de afaceri gălăţeni care au reuşit să facă faţă vitregiei vremurilor, o idee revine cu regularitate. Anume, că în România în general, în Galaţi în particular, trebuie să fii cel puţin ţicnit să te bazezi pe promisiunile care vin din sfera administraţiei publice. Nu că nu ar fi şi acolo profesionişti care vor, pe bune, binele urbei. Dar cum, cam în tot ce e bun îşi bagă şi politica coada, e mai bine să sufli şi în iaurt, ca să nu te trezeşti în braţe cu terciul fierbinte izvorât din interesele de partid şi de stat. Că dintre toate, cel mai mare rău făcut economiei gălăţene nu a fost criza mondială, nici garanţiile care te cocoşează prin bănci sau costurile cu carul pentru forţa de muncă, ci lipsa de viziune a unor politruci ajunşi moţ-pansat prin parlament, prin ministere cu tot cu „descentratele” după ele şi „reformele” de tot felul puse de ei în practică.
Cum bine spunea cineva, cum ajung în vreo funcţie publică, persoanele acestea, ghidonate pe linie de partid prin instituţiile publice, din oameni aparent normali devin parcă un soi de extratereştri puşi pe distrugere. Deocamdată, încă nu s-a găsit leac pentru „virusul” care le împuie unora minţile cu ideea că pot să mintă şi să promită non-stop fără ruşine, că pot să înşele, să fure, că pot să jupoaie întreprinderile cu tot cu salariaţi, că pot să se laude cu o fragilă creştere economică în condiţiile în care nu a contribuit cu nimic la ea.
Prin urmare, că tot e azi „Ziua Întreprinzătorului”, nu putem să le dorim IMM-urilor gălăţene, atâtea câte au mai rămas pe baricadele economiei, decât să fie cât mai rezistente în faţa invaziei „extraterestre” şi să-şi facă şi pe mai departe treaba cum ştiu ele mai bine. În rest, bine ar fi ca statul, dacă nu poate să ajute, măcar să nu-i încurce pe cei care îl ţin chiar şi pe el îl în viaţă.
