Cu speranţa în insolvenţă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Exerciţiu de imaginaţie. Dacă vă amintiţi, în copilărie, pe la şcoală, ţi se cerea să faci compuneri prin care să îi explici doamnei învăţătoare cum crezi tu că va arăta oraşul tău peste 20 de ani. Haideţi să redevenim puţin copii şi să ne imaginăm împreună cum va arăta Galaţiul peste 20 de ani.

Dacă ne uităm la politica ce ne guvernează de un sfert de secol încoace şi dacă nu se va schimba nimic din acest punct de vedere, atunci semnele nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Mare parte din oamenii care astăzi, în 2014, au un serviciu vor fi demult ieşiţi la pensie. Sporul natural va fi unul negativ, nu de alta, dar cei cu putere de muncă vor fi demult plecaţi spre zări mai bune, iar cei rămaşi se vor zbate între ajutorul de şomaj şi salariul minim pe economie. Probabil că, în 20 de ani, Primăria va mai deschide cel puţin vreo trei cantine ale săracilor, pentru a face faţă cererilor crescute din partea populaţiei. Combinatul, acel colos de la marginea oraşului, se va fi transformat deja într-un morman de fiare contorsionate şi de moloz. Probabil că unica firmă mare ce va mai rămâne în picioare va fi Damenul, dar şi acolo am ceva rezerve. Nu sunt sigur dacă cei care vor lucra acolo nu vor fi cumva chinezi, pakistanezi sau mai ştiu eu ce -ezi.

Cel mai mare angajator va rămâne însă aparatul de stat, care va avea nevoie de o armată de funcţionari, care să îi mintă cu graţie pe oamenii nemulţumiţi. Vor prospera de asemenea firmele de pompe funebre, care vor avea din ce în ce mai mulţi clienţi, din cauza condiţiilor precare de viaţă. Căldura şi apa vor fi raţionalizate, deoarece facturile restante ale populaţiei vor fi  depăşit demult bugetul oraşului.

Spitalul judeţean va fi închis de un deceniu, din lipsă acută de medici. Sala Sporturilor ar fi transformată în talcioc. Muzeele şi-ar fi trimis deja cele mai importante exponate la Bucureşti, pentru că nu mai avea cine să le îngrijească.

Câinii comunitari vor face şi atunci legea pe străzi. Poliţia Rutieră ar fi desfiinţată, nemaiavând demult obiectul muncii. Pur şi simplu, gălăţenii care vor rămâne aici nu vor mai avea bani de maşini, de benzină, de asigurări, de rovignete. Port nu ar mai exista, fiindcă, oricum, nicio navă de pasageri nu ar opri într-un oraş gol şi sărac, la fel şi cele de marfă.

Din păcate jaful, prostia, lăcomia şi celelalte calităţi ale celor care s-au perindat pe la conducerea oraşului pot duce lejer spre un astfel de scenariu apocaliptic. Lipsa viziunii, laşitatea, distrugerea sistematică a locurilor de muncă, a învăţământului, a sănătăţii, a valorilor reale ale societăţii pot transforma acest oraş minunat de la malul Dunării într-o veritabilă groapă de gunoi a României. Schimbarea este clar că trebuie să vină cât mai repede, pentru a mai redresa, în cel de-al 13-lea ceas, ce se poate redresa. Şi aici nu mă refer la alegeri. Nu mă refer la vreo opţiune de vot, ci mă refer la o schimbare de optică generală. Altfel...

Citit 1273 ori Ultima modificare Vineri, 16 Mai 2014 19:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.