De regulă, scriu despre ceea ce mă nemulţumeşte şi nu pentru că vreau să critic mereu, devine obositor. Pur şi simplu, avem din ce în ce mai puţine motive de mulţumire, mai ales când vine vorba despre produse şi servicii autohtone. Şi spun asta cu durere în suflet, vă rog să mă credeţi. Continui să susţin cu încăpăţânare producătorii români sau măcar mărcile româneşti - cu toate că, în unele cazuri, doar marca mai e autohtonă, proprietarii fiind străini - şi nu o fac dintr-un patriotism prost înţeles, ci pentru că avem şi produse foarte bune. Am purtat opt ani de zile o pereche de bocanci Clujana, am de vreo şase ani alţi bocanci BIT şi de vreo patru încă unii Clujana, am nişte pantofi foarte buni Marelbo şi tocmai mi-am mai cumpărat o pereche. Îmi place muştarul de Tecuci, îl caut în toate magazinele, cumpăr condimente Alex şi nu am fost dezamăgită. Lista ar putea continua, sincer. Motivul pentru care vă spun toate acestea nu este un pretext pentru cine ştie ce reclamă, nu e cazul. Sunt convinsă că, oricum, ştiaţi produsele astea şi, dacă nu, vă veţi convinge,descoperindu-le, că am avut dreptate. Scriu despre produsele şi serviciile româneşti fiindcă am călătorit, chiar weekendul trecut, până la Bucureşti şi înapoi, cu un furnizor român de servicii, mai exact operatorul privat de transport pe cale ferată Transferoviar Călători. Preţul biletului dus-întors Galaţi-Bucureşti - 64 de lei, în condiţiile în care la CFR ne costă 62 de lei doar dus. Garnitura, ceva mai veche, e drept, dar curată şi îngrijită. Nu mă loveam de genunchii pasagerului din faţa mea aşa cum se întâmplă în majoritatea garniturilor transformate aparţinând CFR. Nu era mizerie pe jos, geamurile trenului erau intacte (cine a călătorit recent cu CFR pe aceeaşi relaţie ştie la ce mă refer) şi recent spălate, puteai face lejer fotografii prin ele. Cu toate că trenul are mai multe opriri decât un accelerat al CFR, timpul pe care îl face este egal, dacă nu cumva puţin mai mic, asta în ciuda unor timpi de aşteptare la anumite semnale, fiindcă, din ce am înţeles, trenurile companiei de stat au prioritate. Operatorul privat a găsit însă o formulă prin care recuperează aceşti timpi, cu toate că foloseşte, evident, aceeaşi linie, pentru care plăteşte chirie. La dus, urcându-mă din Barboşi, am luat bilet de la conductor. Bilet absolut în regulă, cu ştampilă şi semnătură. Mi s-a spus, cu un zâmbet, "Bună dimineaţa, bine aţi venit!", "Vă mulţumim că aţi ales compania noastră, drum bun". La întors, am luat bilet de la casa de bilete a companiei, din Gara de Nord, unde vânzătoarea şi-a întrerupt pauza de masă pentru a mă servi, tot politicos, tot cu zâmbet şi mulţumiri. Semn că se poate, dacă se doreşte. Şi semn că motivul pentru care CFR e mereu în gaură trebuie căutat nu la infrastructură, că e tot aia, nu la vechimea garniturilor de tren, nu la costurile strict operaţionale. Atitudinea, împingătorii de hârtii de prin birouri, dispreţul faţă de clienţi, astea fac diferenţa. În ceea ce priveşte TFC, care reuşeşte, probabil, să scoată profit şi din bilete la jumătate de preţ faţă de CFR, vă mai spun doar atât. Sunt operatorii pe linia Galaţi-Bârlad care au reparat în mai puţin de două luni, în intervalul 22 februarie 2013- 18 aprilie 2013, linia surpată la Tuluceşti, în urma unei alunecări de teren cauzată de inundaţii. Dacă pe acolo ar fi mers trenurile CFR, punem pariu că şi acum mai aşteptam reparaţia?
Se poate ieftin, bun şi cu profit. Dar privat. Scris de Anca Spânu
