Recenta sărbătorire a Zilei Dunării a reprezentat o premieră din mai multe puncte de vedere. A fost pentru prima oară când gălăţenii s-au bucurat de trei zile de spectacole, iar artiştii invitaţi au acoperit toate gusturile, spectatorii arătându-se mulţumiţi. Au fost voci care spuneau totuşi că, în trei zile de festival, nu ar fi stricat şi un spectacol folcloric, alţii şi-ar fi dorit un concert cu muzică clasică, inclusiv valsurile celebre dedicate bătrânului fluviu. Dar, una peste alta, a fost bine. Tot o premieră au reprezentat-o şi cele două focuri de artificii, de lungimi impresionante, o adevărată desfăşurare de forţe pirotehnice, un duel artistic între o firmă românească şi una austriacă. Păcat că muzica de fundal nu s-a prea auzit. De fapt, sonorizarea în sine a fost cam proastă, simţeai prea tare başii în diafragmă, iar vocea artiştilor era uneori abia audibilă. Dar gălăţenii au trecut şi peste asta, aplaudându-şi favoriţii şi cântând împreună cu ei. Deşi opinia generală, exprimată mai vocal de câte unii, a fost că s-au ars cam mulţi bani cu distracţiile, în timp ce utilităţile sunt vraişte, străzile sunt pline de gropi, adevărate capcane edilitare, iar parcurile au nevoie de mobilier nou, una peste alta, bucuria sărbătorii Dunării a fost generală. Poate că, la fel ca majoritatea celor prezenţi la spectacole, aş fi trecut şi eu cu vederea peste micile imperfecţiuni, bucurându-mă de ceea ce a fost frumos. M-aş fi relaxat şi eu, după o zi de muncă, gândindu-mă că, deşi s-au cheltuit foarte mulţi bani, măcar gălăţenii au parte un binemeritat cadou, care să le mai aline din supărarea că Apaterm dă faliment şi nu vom mai avea căldură la iarnă sau că, de ieri, s-au scumpit gazele şi apa. Dar n-a fost posibil. Asta pentru că Primăria a reuşit să dea cu mucii în fasole şi de data asta, stricându-le bucuria oamenilor cu un detaliu aparent minor, care constituie, din ce îmi amintesc eu, tot o premieră. Mai exact, au fript o tribună metalică exact în mijlocul spaţiului verde din părculeţul de la Elice - apropo, or fi avut aprobare de la Mediu pentru treaba asta?! -, aşezată în aşa fel încât toţi spectatorii din spatele ei şi cei din zona limitrofă nu aveau altă şansă decât să vadă scena printre picioarele şi pe sub fundurile fericiţilor beneficiari de loc pe scaun. Nemulţumirea oamenilor era evidentă, am auzit la tot pasul comentarii pe temă, cu atât mai mult cu cât tribuna cu pricina nu era amenajată pentru accesul persoanelor cu handicap, să spui că măcar le dădea unor oameni care altfel nu ar fi reuşit şansa să vadă spectacolul. Nu, tribuna era înaltă, cu trepte metalice, păzite de bodyguarzi, nu carecumva să îndrăznească să urce vreo persoană neautorizată. Întrebând şi eu, la rândul meu, cine are totuşi voie în tribună, mi s-a răspuns că e pentru VIP-uri. I-auzi brâul! Sincer, aş fi înţeles dacă, în interiorul unor garduri metalice, s-ar fi făcut o zonă pentru VIP-uri imediat lângă scenă. E firesc şi se mai întâmplase şi în alte situaţii. Dar să cocoţi o tribună, plătită din banii noştri, deasupra capetelor noastre, şi să o umpli cu tot felul de personaje care nu au probabil altă calitate decât că lucrează în sistem, mi se pare o jignire şi o sfidare. O mârlănie cocălărească pe care nu mi-e jenă s-o numesc astfel, fiindcă, pentru aşa un gest, limbajul meu obişnuit nu ajunge.
Gălăţenii, sfidaţi de Primărie pe banii lor Scris de Anca Spânu
