Articolul despre modul cum înţeleg autorităţile gălăţene să (nu) se ocupe de strategia Dunării, publicat în ediţia de ieri, a stârnit o mulţime de controverse. Cum era de aşteptat, cei mai mulţi dintre cititori au criticat în termeni duri activitatea primarului, pe care l-au somat să se preocupe măcar un pic şi de administrarea treburilor publice, nu doar de sufleţelul amatorilor de distracţie. Căci Dunărea nu înseamnă, totuşi, doar prilej de hăhăială publică, ci şi poluare, pericol de inundaţii, faună pe cale de dispariţie, faleză care se surpă, s.a.m.d.
Evident (ca în orice dispută democratică), nu toată lumea l-a „molestat” pe primar. Au fost şi păreri favorabile strategiei de divertisment a edilului. Ba chiar şi opinii care se pot constitui în puncte de plecare pentru articole viitoare. Cum ar fi postarea legată de suma totală plătită anul acesta pe spectacole. Şi care nu-i deloc mică, după cum o să aveţi ocazia să citiţi în ediţia de mâine.
Un lucru e clar: situaţia actuală a oraşului enervează. Irită. Însă nu trebuie să cădem într-un soi de „talibanism” anticultural. În esenţă, nu-i rău că se fac concerte la Galaţi. E chiar foarte bine că lumea are unde să se relaxeze un pic după toată nebunia cotidiană. Cultura (nu comentez ce tip de cultură – gusturile nu se discută) te face să mai uiţi, fie şi doar pentru câteva secunde, că oraşul e un dezastru, că şomajul e în floare, că preţurile produselor de bază s-au dublat în ultimii cinci ani, în vreme ce salariile au stat pe loc. Deci, nu e rău să fie şi un pic de circ. Însă doar circul nu e suficient. Trebuie şi ceva pâine. Ceva fapte.
Toată avalanşa asta de spectacole (care, cum spuneam, costă) s-ar fi potrivit mult mai bine în contextul lansării (sau finalizării) unor proiecte serioase, care să aducă beneficii pe termen lung oraşului şi locuitorilor lui. Chiar am în minte un scenariu de acest fel. Uite, dacă la anul, de Ziua Dunării, domnul primar ar anunţa că a obţinut o finanţare zece milioane de euro de la UE, pentru amenajarea ecologică şi consolidarea malului Dunării, n-ar mai deranja pe nimeni faptul că va cheltui câteva sute de mii de euro pentru distracţie cu parfum (uşor) electoral. Ar fi din plin motive de sărbătoare.
Aşa, circul fără pâine nu face altceva decât să agite spiritele. Oamenii vin, cască gura, uită un pic de necazuri, dar la capitolul „concluzii” vor trânti o înjurătură, mai mult sau mai puţin colorată, pe adresa celor care – ca să dau un exemplu cât se poate de clar – bagă 180.000 de euro în nişte spectacole care au loc deasupra unei hrube din cauza căreia, de aproape patru ani, traficul pe Bulevardul Falezei este oprit.
Senzaţia tuturor este că edilii noştri se căznesc să pună căruţa în faţa boilor. Se fac concerte peste gropi neastupate cu anii, se ţin târguri de meşteri populari pe trotuare infernale (îl invit pe dl Marius Stan la o plimbare pe jos, să vadă cum îşi rup trecătorii picioarele, în mai tot oraşul). Nu mai spun de maidanezi (şi de mizeria lor), de spaţiile verzi îmburuienate, de ştrandul închis... Primarul speră că oamenii vor ţine minte concertele, târgurile şi paradele. Speră degeaba! În fapt, gălăţenii vor ţine minte doar că le-a fost frică să nu se surpe cu ei "gropzilla" de pe Faleză la concert, că şi-au sucit glezna la târg şi că au călcat în rahat de maidanez la carnaval. În definitiv, ultima impresie contează.
