Aud adesea că „noua generaţie” nu ştie pe ce lume trăieşte, că a uitat ce înseamnă să pună mâna pe carte, că e superficială, că nu are în cap decât stroboscopicele din cluburi. Nu prea înţeleg însă unde încep „noile generaţii” şi unde se termină „vechile generaţii”. Tind să cred că o asemenea clasificare nu ţine atât de vârstă, de anii de studii, profesie, cât de apartenenţa la un anumit set de valori. Privind aşa lucrurile, poate că mai corect ar fi să-i includem în „noua generaţie” pe cei care reuşesc să depăşească obstacolele, indiferent de natura lor, pe cei care reuşesc să-şi afirme personalitatea, să fie creatori şi, de ce nu, să devină modele pentru cei din jur. „Vechiul” e vechi oricum l-am lua, iar lăcomia, prostia şi vulgaritatea sunt, poate, cele mai „vechi” dintre toate.
Evaluarea naţională de anul acesta ne oferă însă un exemplu sclipitor. „Cinci fete de nota 10” - după cum a fost şi titlul unui articol publicat în paginile ziarului „Viaţa liberă” – ne-au demonstrat ce ar trebui să înţelegem prin „noua generaţie”. La doar 14 ani, fetele acestea ne-au arătat ce înseamnă să faci performanţă, să înveţi nu de frica vreunui examen, ci din dorinţa de a da valoare propriei vieţi. M-a surprins maturitatea în gândire a acestor adolescente, luciditatea cu care privesc prezentul şi speranţa cu care privesc viitorul. Una dintre ele se vede lucrând la bursă, pe Wall Street, în condiţiile în care a vorbi despre piaţa de capital în România este ca şi cum ai vorbi despre farfurii zburătoare, o alta visează să devină arhitect într-o societate în care dezvoltarea urbană e schilodită de construcţii de neam prost, în timp ce o alta doreşte să devină medic într-o ţară în care spitalele sunt la limita supravieţuirii.
Să nu credem însă că tinerii aceştia nu cunosc măsura cu care societatea românească le răsplăteşte sau le va răsplăti eforturile. Fetele ne-au spus verde în faţă că sunt perfect conştiente de faptul că, la noi, „oamenii valoroşi nu câştigă atât cât merită”. În „străinătate”, ne spunea una dintre fete, „i-ar fi mult mai apreciată creativitatea şi ar găsi mai multe oportunităţi ca ea să-i fie pusă în valoare”. Ideea de „străinătate” se confundă simbolic cu setul de valori al unei „societăţi civilizate”, în care a munci nu înseamnă să fii prostul satului, a fi creator nu înseamnă să fii tocilar sau sărit de pe fix, o societate în care statul nu-şi batjocoreşte cetăţenii plătitori de impozite.
„Vreau un alt tip de învăţământ pentru copiii mei!”, spunea una dintre tinerele eminente, ca un fel de revoltă, poate, faţă de experimentele educaţionale la care elevii ultimilor decenii au fost supuşi la fiecare adiere a schimbărilor politice. Luaţi-o, dacă vreţi, ca pe un fel de declaraţie de independenţă. E o nouă generaţie! În mod cert, una care nu mai doreşte să fie „de sacrificiu”.
