Azi scriu despre tine. Da, tocmai despre tine, care-ţi mai laşi, din când în când, punga cu gunoi la intrare, în scara blocului. Mare nesimţit eşti! Şi ce dacă ploua, de dimineaţă? Nu-i vina mea. N-ai învăţat, de copil, că e musai să-ţi duci gunoiul chiar dacă ar fi să baţi un kilometru până la ghenă, prin apă până la genunchi sau prin nămeţi până la brâu? Ţine de bun simţ, iar dacă nu înţelegi nici măcar atâta lucru, tare mi-e teamă că îmi răcesc gura de pomană. Ţi-e peste mână să-l duci unde-i e locul? Ai trei ghene în partea asta de cartier, fiecare la vreun minut depărtare. Dacă-i punga prea grea, cară-ţi-l cu maşina sau lasă-ţi-l în casă până te înverzeşti la faţă! Fă orice, numai să nu mi-l mai scoţi mie în cale, pe holul blocului.
Dacă nu carecumva te-ai mutat mai târziu decât mine în scara asta, am impresia că te cunosc. Şi dacă te ştiu, fie şi din vedere, te şi salut, la fel cum fac cu toţi vecinii pe care-i recunosc. Dar, vezi tu, nici măcar atâta respect nu meriţi! În schimbul politeţii mele, tu îţi scoţi lăturile şi le laşi pe hol.
Ce vrei, în definitiv? Să-ţi ducă femeia de serviciu gunoiul? Vecine, dragă, nu pentru asta o plătim! Dacă am proceda cu toţii ca tine, n-ar mai face săraca femeie decât să care pungi cu gunoi, până la prânzul mare. Şi mai e de măturat, de spălat de jos... treburi din astea de care pe tine nu te doare nici în cot, de vreme ce-ţi laşi mizeria într-un loc prin care noi ceilalţi, vreo câteva zeci de oameni, trecem zilnic cel puţin o dată sau de două ori.
Ai avut vreodată vecini care îşi aruncă gunoiul în tronson, pe geamul de la baie? Eu am avut câţiva. Dar până la urmă chiar şi oamenii ăia au înţeles că-i nu-i în regulă să-ţi laşi mizeria la o aruncătură de băţ de locul în care locuieşti şi n-au mai aruncat. Dar tu, nimic! Dacă noi, toţi ceilalţi locatari, am îngroşa obrazul măcar pentru o zi şi ţi-am lăsa punga cu gunoi exact în locul în care ai părăsit-o tu, nu te-ar deranja să dai peste ea, când vii după-amiaza acasă?
Poate că eşti bolnav şi nu te tratezi cum trebuie. Ştiu că există o boală care-i face pe oameni să se înconjoare cu gunoi. Se cheamă disposofobie. Dar tu arunci gunoiul, numai că îţi faci treaba doar pe jumătate. Nu, ce faci tu nu se poate pune pe seama nici unei boli. Pur şi simplu nu vrei să-i respecţi pe ceilalţi şi pace!
Dar nu-i bai! Îţi scriu fără să-mi pun mari speranţe că trezesc în tine vreo urmă de bun simţ. Pe ăsta ori îl ai, ori nu-l ai, iar în cazul tău pare să lipsească. Vreau doar să-ţi transmit că, de astăzi începând, o să deschid toate cadourile pe care mi le laşi în casa scării, împachetate în sacii negri de gunoi. Ştiu că n-o să-mi fie uşor, dar până la urmă o să te găsesc. O să te caut mai ceva ca serviciile secrete şi, oricât ai încerca, mai devreme sau mai târziu o să greşeşti şi o să-ţi uiţi o factură sau o chitanţă veche în punga cu gunoi. Atunci o să ştiu sigur cine eşti. Aşteaptă numai şi o să vezi ce-o să-ţi scriu, de cum îţi aflu numele!
