Toată săptămâna trecută am urmărit cu real interes reacţiile autorităţilor la criza căldurii. De apă caldă nici nu mai aduc vorba, fiindcă, la mine în bloc, cel puţin, produsul acesta de lux nu ajungea decât o dată pe săptămână, sâmbăta, pentru o oră, două. În rest, Dumnezeu cu mila. De aceea, cu mulţi ani în urmă, am achiziţionat un boiler electric la mâna a doua, pe care ulterior l-am înlocuit cu altul, nou. Pentru asta, din fericire, nu am avut nevoie de aviz de debranşare, de proiect pentru ţevi şi nici de vreo altă bâzdâganie.
Revenind la lipsa căldurii, nu am văzut să moară de durere nici primarul, nici prefectul, nici preşedintele Consiliului Judeţului. Nu i-am văzut prea trişti nici pe domnii consilieri locali, cu excepţia domnului Dobrea, care pleacă în China, să muncească şi se despărţea de colegi. Declaraţiile celor aleşi sau desemnaţi să vegheze la bunăstarea gălăţenilor au fost, în mare parte, smulse cu destulă greutate, fiind contradictorii şi confuze, aruncând responsabilitatea de la unul la altul cu o graţie demnă de o cauză mai bună.
Între timp, în casele gălăţenilor, situaţia e departe de a fi roz. Vârstnicii - bun-platnici, desigur - îşi duc pe umeri de săptămâni întregi virozele care ameninţă să se transforme în pneumonii. Gălăţenii activi vin de la serviciu şi se spală la lighean, cu buretele, improvizează băi în bucătărie pentru copiii de şcoală, pe care chiar nu-i pot trimite oricum în colectivitate. Eu mă pot considera fericită, am apă caldă, am două calorifere electrice, iar reţeaua încă n-a crăpat, deşi nici bine nu se simte. Deci, să ne înţelegem, nu plâng de mila mea şi a familiei mele, deşi suntem şi noi bun-platnici, captivi într-un sistem falimentar şi unde pierderile, uriaşe, sunt suportate tot din buzunarul nostru. Mă gândesc însă la restul familiilor din cele 60.000 de apartamente încă branşate la Apaterm. Mă gândesc la oamenii singuri şi bolnavi, care nu au voie să ridice greutate şi nu-şi pot permite să plătească pe cineva să-i ajute să se spele la lighean. Mă gândesc la cardiaci şi alţi bolnavi cronici, cărora frigul le accentuează suferinţa până la a le pune viaţa în pericol. N-o spun eu, o spun medicii. Mă gândesc la toate acestea şi nu reuşesc să înţeleg cum poţi conduce un oraş, un judeţ şi să nu dai doi bani pe nevoile oamenilor din el... Mai ales când aceştia ţi-au dat votul de încredere, te-au validat drept lider. Ni se reproşează nouă, jurnaliştilor, că nu suntem suficient de responsabili, că tăiem în carne vie şi că folosim cuvinte aspre, cu prea multă uşurinţă. Îmi vine să râd şi să plâng, în acelaşi timp. Eu vă atrag atenţia, stimaţi edili şi şefi de companii care trebuie să furnizeze agent termic, că vorbele n-au omorât pe nimeni, faptele, da. Omorâţi oameni cu lipsa voastră de reacţie. Dacă nu vă este frică de pedeapsa divină - şi, cel puţin până acum, nu prea aţi dat semne că v-ar fi - dacă nu vă este ruşine să daţi ochii cu oamenii din acest Galaţi în care şi domniile voastre locuiţi, sper să vă fie măcar teamă că or să vă lege. Nu ştiu eu cum sună fişa postului în cazul dumneavoastră, dar pe undeva pe acolo trebuie să scrie că sunteţi obligaţi să asiguraţi funcţionarea serviciilor către populaţie. Mai ales când temperaturile nocturne rămân apropiate de zero grade.
