Când nimeni nu mai are Dumnezeu (întoarcere la cheie)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

A fost o dată?!...(dacă nici o dată?)...

gramatical vorbind, (n)-a fost mereu!...

pe-atunci, nu se găsea în tot de-a una,

doar Dumnezeu avea un dumnezeu!

 

Nu se găsea sintactic, morfologic...

n-aveai nici subiect, nici predicat!...

gramatical vorbind, (n)-aveai ce face,

erai născut Continuu, damnat!

 

Şi ea era: simetrică, egală!...

ş-un timp scâncind la sfârcul unui fix!...

gramatical vorbind, nici n-avea cine

şi cui să-i pună-(n gol) sufix, prefix!

 

Apoi, ispititor sinus de şarpe

spre măr, spre-adânc şi nalt şi interzis!...

gramatical vorbind, pornise verbul

şi universul primului ucis!

 

Apoi, devălmăşie (nu) ştiu unde

şi (nu) ştiu când, infern şi paradis!...

gramatical vorbind, o declinare

şi-o înclinare spre deschis şi-nchis!...

 

Continuă întoarcere la cheie

şi la sfârşit: al lui, al tău, al meu...!...

gramatical vorbind, crimă perfectă

când nimeni nu mai are Dumnezeu!

Citit 9452 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.