Chiar şi când a fost vorba ca România să adăpostească doar în jur de 1.700 de refugiaţi sirieni, site-urile şi reţelele de socializare s-au inflamat şi au dat în clocot, pentru că, nu-i aşa?, tot ce este musulman, trebuie să facă "Bum!" în opinia unora. Îmi imaginez ce război se va declanşa zilele acestea pe Facebook, odată cu vestea că România este obligată de Comisia Europeană să primească peste 6.000 de imigranţi. Asta, corelată cu construirea marii moschei de la Bucureşti, va căpăta proporţii apocaliptice, ne vom vedea deja invadaţi ca naţie, ocupaţi printr-un război subtil şi subversiv. Parcă şi văd câţiva conaţionali slobozind porci în taberele refugiaţilor doar ca să le spurce aerul.
Din nefericire, sunt mulţi printre noi care se hrănesc din conspiraţii de orice tip şi îşi ghidează vorbele şi faptele după ele, fără să se informeze şi, mai ales, fără să încerce să gândească şi să treacă prin filtrul sufletului lor tragedia unor oameni care nu din cauza nebuniei şi-au urcat copiii în barcă şi şi-au riscat astfel vieţile. Sunt convinsă că toţi cei care-şi părăsesc agoniseala de-o viaţă au luat în calcul pericolele la care se expun, dar au considerat că doar plecând mai au o şansă. Pe când, rămânând la ei în ţară, ar fi sfârşit, cu siguranţă, decapitaţi sau împuşcaţi, fără drept de apel. Nu-i bai, că s-au înşelat şi cu civilizaţiile de europeni, care au tras în ei, i-au lăsat să moară sub ochii lor, le-au cerut sume exorbitante pentru a-i trece ilegal frontierele, le-au înălţat în cale, pentru a-i opri, garduri de sute de milioane de euro, în loc să folosească banii ca să-i ajute.
71 de refugiaţi, printre care şi patru copii, au murit sufocaţi într-o furgonetă, au titrat toate ziarele şi toate televiziunile Europei. Bătrânul continent este "scăldat" acum de peste 160.000 de imigranţi musulmani. E foarte simplu să respiri liniştit doar ascultând nişte cifre, fără să încerci să cobori mai adânc în toată această poveste. Zicea cineva că lumea ar fi mai bună dacă oamenii ar avea mai multă imaginaţie. Puneţi-vă pentru o clipă în pielea acestor oameni. Gândiţi-vă că ar putea fi copiii voştri cei care, după o călătorie vecină cu moartea pe mare, ajung la porţile unor oameni cu tălpile sfâşiate de sutele de kilometri parcurşi în căutarea unei vieţi mai sigure. Şi atunci ce faceţi? Îi scuipaţi, îi loviţi, îi trimiteţi înapoi la moarte în ţara lor?
Conform unui sondaj IRES, 65 la sută dintre români sunt de acord total sau parţial ca România să primească un anumit număr de imigranţi. Însă atunci când sunt întrebaţi de posibilitatea ca refugiaţii să se mute chiar în localitatea lor, doar 46 la sută mai vor acest lucru. Deci unul din doi români se teme să întindă o mână creştinească unui seamăn aflat în restrişte.
Avem la Galaţi unul dintre cele puţine centre de refugiaţi din ţară şi, cu siguranţă, prin luna noiembrie, sau poate chiar mai devreme, vom intra şi noi la modul practic în miezul acestei probleme. Cum ne vom pregăti să-i primim? Luându-i în şuturi doar pentru că sunt musulmani? Sau ghidându-ne la modul sănătos după îndemnul biblic "Iubeşte-ţi aproapele"?
