Aveam patru ani şi jumătate când bunica mea maternă m-a luat în braţe, în seara de Ajun, să-mi arate, pe geamul uşii de la sufragerie, cum ai mei se luptau să împodobească un brad, evident, cel mai mare şi mai frumos, ca pe urmă să-i pună darurile la poale. Nu-mi amintesc să fi fost foarte supărată, dimpotrivă, am apreciat gestul părinţilor la justa lui valoare, fiind parcă şi mai recunoscătoare pentru darurile primite. Mama, în schimb, s-a cam supărat că-mi spulberase bunica iluzia Crăciunului perfect, cu Moşul (pe atunci Gerilă) la pachet. Bunica i-a replicat, însă, destul de tăios: "Lasă, să ştie fata ce-i important: că părinţii ei o iubesc şi că familia e bogăţia cea mai mare de Crăciun!". Şi am ştiut. Am ştiut atunci, ştiu şi acum, când mulţi ani s-au scurs de la momentul dezvăluirii aceleia, şi când, din păcate, nici bunica, nici mama, nu mai sunt în această dimensiune.
Obişnuiţi să preţuim lucrurile mai mult decât oamenii, uităm că, de fapt, cea mai mare avere a unui om e dată de sufletul lui, de cum şi cât de mult rezonează cu alte suflete, fie ele înrudite sau, pur şi simplu, apropiate prin dragoste şi grijă. Familia şi prietenii sunt ceea ce avem lângă noi în toate momentele, de fericire, dar poate mai ales de tristeţe, de deznădejde. Către ei ne întoarcem întotdeauna când avem nevoie de sprijin, către ei privim pentru aprobare atunci când luăm o decizie importantă, lor le povestim bucuriile, cu ei tăcem durerile. Iar Moş Crăciun vine negreşit atunci când nu uităm pe nimeni dintre cei care ne sunt aproape şi în restul zilelor anului.
Prin magazine, bătălia pentru masa de Crăciun e în plină desfăşurare. Gospodinele se luptă cu ultimele retuşuri ale curăţeniei de Crăciun - şi uite, domnule, nici măcar nu a nins, să se poată curăţa straşnic, în zăpadă, covoarele - gospodarii aleargă prin tot oraşul cu liste la purtător, copiii repetă colindele, cu gândul la cadourile de pe lista trimisă Moşului, toată lumea e într-o agitaţie maximă. Se fac planuri pentru dus pe la ţară, la bunici - ce fericire o fi pe ei, că uite, nu a nins şi drumurile sunt mai uşor de făcut - alţii, mai tineri şi mai aventuroşi, şi-au cumpărat bilete la munte şi se bucură că vor fi departe de familie, fără să ştie cât pierd. Părinţii le-au dat bani pentru excursii, doar toată lumea face acum aşa, dar parcă le e pustiu şi-i doare să vadă casa goală. Bagajele sunt gata, mamele mai ascund o surpriză printr-un colţ de rucsac, taţii mai dau cadou ceva extracredit pe mobil sau nişte bani de buzunar, că nu se ştie niciodată. Şi se prefac fericiţi că, în sfârşit, vor putea petrece doar cu prietenii, fără adolescenţii veşnic nemulţumiţi, vegetarieni sau mereu la dietă, ecologişti care nu mai vor brad natural sau, pur şi simplu, răzvrătiţi care nu vor Crăciun, nu vor sarmale şi cârnaţi, ci doar cadouri multe şi scumpe. Să vă spun un secret, dragilor: sărbătoarea asta de mâine, a Naşterii Domnului, nu e despre cadouri, ci despre dragoste. Iar Moşul vine doar acolo unde, indiferent ce ar avea în sac, găseşte o casă plină de iubire. Iubiţi-vă, deci. Iubiţi-vă părinţii, fraţii, prietenii şi unii pe ceilalţi.
