"Portofele, portofele/ Voi sunteţi visele mele". Primele versuri din refrenul unui vechi cântec de chef şi imnul oricărui şuţ ale cărui instincte se activează în preajma sărbătorilor mai ceva ca puricii pe pisică. Câştigurile rapide şi grase le luminează infractorilor sărbătorile şi le fac păgubiţilor zilele mai fripte decât un şorici prea ars. În autobuz, în scara blocului sau în patul casei, în liniştea nopţii, se înteţesc jafurile. De la telefon la poşetă şi portofel sau orice lucru mai de Doamne-ajută purtat la vedere, nimic nu le scapă. Doar şi hoţul e om, trebuie să mănânce şi să se bucure şi el. Nu contează că telefonul e al unei studente care abia are bani de cămin, că portofelul e al vreunui pensionar care îşi drămuieşte banii cât să-i ajungă de medicamente, de ceva de pus pe masă de sărbători şi mai ales de facturi. Domnul a dat, hoţul a luat!
Prin Galaţi se tot întâmplă grozăvii de-astea în ultima vreme, la vreo două dintre ele fiind chiar martoră. Nimic extrem de grav, din fericire. Un telefon în autobuz, după care o tinerică la vârsta studenţiei probabil încă mai plânge, şi o tentativă de buzunăreală la adresa subsemnatei de către un beţiv ce stătea la rând să-şi cumpere seminţe. Nu se compară nici pe departe cu isprava ciobănească (la propriu şi la figurat), comisă de neaoşul baci din Băneasa, care a violat o bătrână ce-i putea fi bunică, doar ca să o „convingă” să-i pună economiile în palmă. Nici cu tupeistul din Mazepa care mai-mai să dea buzna într-o casă cu proprietarul de faţă, doar ca să jefuiască mai cu spor. În preajma lui Moş Nicolae, casa unei prietene, tot în buricul târgului, a fost spartă. Scurt, în jumătate de oră de lipsă de la domiciliu, „la pachet” cu alte vreo două-trei apartamente din zonă.
Dar gata exemplele, că am ajuns la buba problemei. Cum stopăm hoţia? Cine îi prinde pe hoţi? Cum îi împiedicăm pe hoţi să ne facă zile, pardon, sărbători fripte? Desigur că poliţia trebuie să îşi facă treaba şi să cerceteze. Mai cu seamă acolo unde păgubitul nu a fost aşa de sprinten de minte şi de picior să-l prindă singur pe hoţ şi să-l predea. Neprins, infractorul mai loveşte o dată şi încă o dată şi tot aşa. Şi trec şi Crăciunul, şi Anul Nou, şi pe stil nou şi pe stil vechi, şi tot huzureşte până la sezonul estival.
N-aş vrea să subestimez munca celor care chiar muncesc. Dar, personal, mă deranjează uneori cum se planifică treburile şi se controlează activitatea poliţiştilor aşa-zisă din stradă. Adică a celor operativi. Mi-aş dori să nu-i mai dea poliţia sancţiune unui şofer care a depăşit viteza legală cu un kilometru/oră, aşa cum am văzut cu ochii mei într-una din serile trecute, într-o localitate rurală din nordul judeţului. Poate că agenţii aveau o misiune rutieră, or fi fost trimişi să mai încaseze nişte amenzi şi nu se puteau întoarce cu cotorul proceselor-verbale neatins. Aş vrea să nu mai aud pe la poliţie fraza „sunt puţine şanse ca hoţul să fie găsit”. Mi-aş dori ca şi la Galaţi să se întâmple minunea şi să se monteze camere de supraveghere pe străzi. Sau măcar să văd un strop de solidaritate la vecinul celui prădat şi care speră într-un ajutor măcar omenesc, dacă nu divin, ca individul care a atentat la "averea" lui să fie prins. Şi să cânte la răcoare "Portofele, portofele/ Voi pe mine m-aţi mâncat/ Uite unde m-aţi băgat".
La mulţi ani!
