Dragă Moşule, nu te supăra pe mine, că nu-ţi scriu acum, după Crăciun, ca să mă plâng. Am primit cadoul pe care mi l-ai lăsat sub brad şi îţi mulţumesc. Mi-a plăcut, Moşule, dar vezi tu… nu-mi era musai necesar. Tocmai de asta îţi scriu, convins că s-o fi rătăcit pe undeva lista mea cu dorinţe pe care le credeam cu adevărat importante. Erau lucruri de viitor acolo. Eu ţi-o lăsasem din timp, pe pervaz. Zici că n-ai citit-o? Nu-i bai! Dar, Moşule, dacă n-ai dat chiar tot ce aveai în sacul tău cu daruri, ţi-aş mai scrie-o şi ţi-aş mai trimite-o odată, că vreau neapărat orice mi-ai putea aduce de acolo. Şi zău că dacă ai putea să îmi îndeplineşti măcar una din dorinţele alea de pe listă, aş renunţa de bună voie la cadoul pe care mi l-ai dat deja.
Să ştii că atunci când am spus că îmi doresc să nu mai fie câini pe străzile Galaţiului nu m-am gândit cu ură la bietele animale. Că n-ai cum să urăşti un câine, nici măcar după ce te-a muşcat. Nu poţi să fii atât de îngust la minte încât să-i vrei răul unei necuvântătoare. Dar să-ţi doreşti să nu mai dai peste colţii lor rânjiţi, noaptea, pe stradă, mi se pare o dorinţă legitimă de Crăciun. Rezolvi tu cumva?
Vreau ca, după Crăciunul ăsta, să nu mai dăm cu maşinile în gropi pe străzile din oraş. Aş vrea să mă duc la mall fără să trec pe lângă un câmp de ruine. Aş vrea să ştiu că la vară o să mă pot plimba pe Dunăre cu un vapor de agrement, pentru că primăria oraşului sau vreo altă instituţie de pe-aici se va fi îngrijit ca noi, gălăţenii, să putem face asta. Aş vrea să merg pe bicicletă pe o bandă specială, fără să-i deranjez nici pe şoferi, nici pe pietoni. Aş vrea ca primăria să finalizeze inventarul locurilor de parcare din oraş şi să ne putem închiria unul.
A, să nu uit! Ţi-am scris că vreau ca gălăţeanul de rând să fie, măcar la anul, băgat în seamă şi tratat cu respect când se duce să stea cu căciula-n mână pe la uşile gulerelor albe. Să ştii că tot la binele celor mulţi m-am gândit. Oamenii au nevoie să fie respectaţi, Moşule! Că tare-i mai pun funcţionarii pe drumuri, de la un ghişeu la altul, cu atâtea hârtii în mână, de zici că s-a tăiat o pădure întreagă de pomi de Crăciun numai pentru hârtia de care e nevoie ca să îţi elibereze statul vreun aviz sau vreo autorizaţie!
Şi mi-aş mai dori, Moşule, să am de unde alege oameni care să conducă oraşul ăsta al nostru. Vreau să nu mai fie nevoie, când vin la vot, să aleg răul cel mai mic. Vreau să pot pune ştampila pentru binele cel mai mare. Vreau să am încredere, măcar o dată, într-un om politic gălăţean. Dacă te-ai pricepe tu să meştereşti ceva în sensul acesta…
Moşule, îţi mai spun o dată: iartă-mă că te bat la cap cu atâtea prostii. Sunt sigur că te şi miri, pentru că nemţii, austriecii, francezii sau japonezii nu-ţi cer prea des din astea. Dar ce să fac, dacă nouă, la Galaţi, nu ne-a mai rămas decât să ne punem toate speranţele de mai bine în tine, Moş Crăciun?
