"Da’ nu sunteţi la şedinţă? La şedinţa Consiliului Local?", aud o voce în spatele meu. Cât pe-aici să nu-l recunosc pe domnul în trening şi papuci, care, ca şi mine, venise la alimentară să-şi ia ceva de mâncare. Nu e vreun cititor al ziarului, preocupat de problemele oraşului, ci chiar un consilier local. Îi răspund calm că şedinţa cu pricina a fost reprogramată săptămâna viitoare. Habar nu avea şi nici nu părea interesat. Deşi, spre deosebire de mine, care particip la şedinţele legislativului local pentru a-i informa pe gălăţeni despre deciziile luate de aleşi, el este PLĂTIT să fie la masa aceea şi să voteze sau nu, după cum îi spune conştiinţa… sau, mă rog, după caz, partidul.
O să-mi spuneţi că mă leg de un singur consilier, când mai sunt încă 26. Ba, pardon, încă 25, pentru că unul dintre ei a demisionat, iar locul lui nu s-a ocupat deocamdată. Deci, din 26 de aleşi, dacă unul lipseşte, nu se face gaură-n cer.
Dar dacă lipsesc 11, cum s-a petrecut la şedinţa extraordinară din 8 aprilie? Îmi amintesc şi acum de viceprimarul PSD Florin Popa, preşedintele de şedinţă, cum şedea la balconul Prefecturii - precum Leonardo DiCaprio pe puntea Titanicului - uitându-se în zare să vadă dacă nu mai urcă scările vreun consilier. Că în sală nu erau decât 14, iar pentru aprobarea unor unor hotărâri patrimoniale este nevoie de votul a minimum 18 aleşi (două treimi). Votul cu pricina nu se putuse desfăşura nici pe 31 martie, la şedinţa ordinară, când în sală mai rămăseseră doar 16 aleşi. Şi, zău, dacă nu-mi era jale uitându-mă la un investitor gălăţean, cum îşi frângea mâinile, perpelindu-se, pentru că avea nevoie de un vot de 18, ca să-şi pornească lucrarea. Şi n-avea cine să i-l dea, de aia se tot amâna. Trist.
Ei, acum înţelegeţi de ce este important ca domnul în şlapi, plătit, la fel ca restul aleşilor, pentru a fi consilier local, să ştie când au loc şedinţele şi să facă bine să participe la ele?!
Dar să nu mă leg doar de dânsul. Acum o săptămână, alt ales înfiera cu mânie proletară Primăria municipiului Galaţi că a contractat un credit de 20 de milioane de lei pentru plata căldurii de care au beneficiat gălăţenii iarna trecută. Remarcându-i preocuparea, l-am întrebat dacă ştie că respectivul credit a fost diminuat de la 20 la 15,8 milioane de lei. Nu ştia. Ba chiar m-a privit sceptic, convins că îi întind vreo capcană. I-am explicat că scrie negru pe alb pe site-ul Primăriei Galaţi, dar domnia sa susţinea ferm că el a votat un credit de 20. În sinea mea, mă întrebam dacă, după vot, nu ar fi trebuit să-l preocupe şi cum se pune în executare această decizie. După cum vă daţi seama, subiectul nu-l mai pasionase…
De ce vă povestesc toate aceste situaţii? Pentru că oamenii despre care vorbesc, şi mulţi alţii, care nici măcar nu mai dau pe la şedinţele CL de prin luna februarie, au fost votaţi de gălăţeni ca să fie consilieri. Desigur, votaţi pe o listă de partid, în care mai sunt sau nu, puţin contează.
Liste similare de candidaţi la Consiliul Local vor propune partidele politice şi la alegerile din 5 iunie. Pe care noi, gălăţeni de bună-credinţă sau doar naivi, le vom vota cu speranţe şi încredere. Încredere că oamenii propuşi sunt în stare să ia decizii pertinente pentru soarta Galaţiului. Sau măcar să vină la şedinţele Consiliului Local… Nu de alta, dar tare mi-e teamă că în aprilie 2020 o să mă macine aceeaşi dilemă: noi ce votăm: oameni sau liste?
