Încă de când Transurb a rămas singurul operator de transport în comun din oraş, am hotărât, deşi, sincer, eram mulţumită de dispariţia maxi-taxiurilor din interiorul Galaţiului, să fiu atentă la toate neajunsurile companiei publice şi să le semnalez. Unele lucruri le-am spus, pe altele le-au semnalat colegii mei sau cititorii noştri, dar un aspect asupra căruia consider că trebuie insistat este cel privind atitudinea conducătorilor auto angajaţi de Transurb. Sau, mai exact, a unor conducători auto şi, sincer, suspectez că aceştia sunt dintre cei angajaţi recent, foarte probabil din rândurile şoferilor de maxi-taxi rămaşi fără loc de muncă.
Ştiu că a lucra cu oamenii opt ore pe zi nu este un lucru uşor. Cu siguranţă, nici să conduci autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul şi să vinzi şi bilete nu este foarte simplu, deşi am văzut eu nişte oameni în Viena şi în Bruxelles care făceau exact asta, zi de zi, şi tot reuşeau să aibă un zâmbet pe buze când îţi dădeau biletul şi restul. Dar să zicem că ai noştri nu trebuie să zâmbească, eu m-aş mulţumi să fie doar politicoşi la limita bunului-simţ. Să fie oameni.
După ce te-au văzut în retrovizoare că alergi după autobuz, fiindcă altfel ai mai avea de aşteptat cine ştie cât în staţie, să te aştepte şi să nu-ţi închidă uşa în nas. Să-ţi dea restul de la o rezonabilă bancnotă de cinci sau zece lei, fără proteste, că, până la urmă, încasările şi subvenţiile le plătesc salariile. Să se dea jos fără fandoseli pentru a ajuta o persoană cu handicap să urce cu scaunul rulant. Să nu calce oamenii pe zebră, să nu pună frâne bruşte decât dacă altfel nu se poate.
Vreo trei luni, n-am spus nimic despre atitudinea unora dintre şoferii angajaţi de Transurb, sperând că, în timp, vor învăţa şi aceştia de la cei mai experimentaţi, care, majoritatea, sunt nişte domni. Mă gândeam că exemplul bun se ia şi, ca în orice echipă, e nevoie de timp să incluzi cu adevărat elemente noi. Ei bine, răbdarea mea are şi ea o limită, iar motivul pentru care trag acum un semnal de alarmă este clar: poate vede şi direcţiunea Transurb şi, aşa cum trimite echipe de controlori incognito, care în ultimul moment îşi pun vestele reflectorizante şi legitimaţiile, poate trimite şi controlori pentru şoferi. Sâmbătă, 13 august, la ora 12,15, m-am urcat, de la staţia de lângă Lidl din Micro 17, într-un autobuz de pe traseul 28, maşina fiind înmatriculată cu numărul GL-43-PMG. Înainte să mă urc, m-am uitat în portofel, aveam o bancnotă de un leu şi 50 de bani în cinci monede de zece bani, următoarea fiind o bancnotă de cinci lei. M-am gândit că, fiind aglomerat, mai bine îi dau şoferului 1,50 lei fix, decât să-l determin să-mi dea restul, aşa că am urcat şi i-am întins banii pentru un bilet. "Pe ăştia mai bine îi lăsaţi acolo, doamnă, decât să mă umpleţi pe mine de mărunţi", a fost replica, omul arătând cu degetul la supermarketul din spatele meu. I-am spus că sunt bani în circulaţie şi am muncit pentru ei, gândindu-mă că, oricum, îi poate da restul cuiva care avea doi lei, din lunga coadă care se formase în spatele meu. Nu vă mai reproduc ce a urmat, am încercat să văd vreo legitimaţie, dar nu era la vedere, oricum, sunt convinsă că se poate afla cine era şoferul. Reacţia lui nu numai că nu a fost politicoasă şi conformă cu regulamentul pe care sigur l-a semnat, dar a fost complet deplasată. Sper că se aude acolo, la Transurb.
