Joi dimineaţă, la ora 7,00, în zona Maşniţă, un om şi un câine dormeau pe caldarâm, încolăciţi unul lângă altul, omul sub o pătură, câinele deasupra, încercând, la -3 grade Celsius, să-şi ţină cald unul altuia. Un prieten de pe Facebook, dl Stan Grădinaru, i-a văzut şi i-a fotografiat, deci chestiunea e absolut reală, în caz că se îndoieşte cineva. Nu este, cu siguranţă, primul om fără casă pe care îl vedeţi în Galaţi, că despre câini nici nu mai discutăm. La doar puţin timp după ce un descreierat le-a dat foc altor doi oameni ai străzii, nu departe de locul cu pricina, deranjat că ocupau spaţiul, respirând acelaşi aer cu el, iată că oamenii fără adăpost continuă să doarmă pe stradă în Galaţi.
Ni se spune, şi sunt convinsă că e ceva adevăr în asta, că majoritatea nu vor să stea în centrele specializate decât atunci când este foarte, foarte frig. Ni se spune că unii sunt atât de murdari, că e nevoie să li se ardă hainele, când sunt duşi în centre, pentru a scăpa de paraziţi. Iarăşi, suntem convinşi că e adevărat, vedem şi noi destui, îi mirosim prin autobuze, ba, cum i s-a întâmplat deunăzi colegei noastre Anca Melinte, îi găsim chiar dormind în scara blocului fiindcă i s-a făcut milă cuiva şi le-a dat drumul înăuntru sau au pândit deschiderea uşii şi s-au strecurat. Pentru unii dintre ei, suntem convinşi că nu mai există soluţii, că sunt poate de prea mult timp în stradă, ca să mai poată fi constrânşi să ducă o viaţă normală. Dar, cumva, imaginea omului de care vă spuneam la început, dormind pe o pilotă, ghemuit sub o pătură, cu ghetele scoase şi puse cu grijă alături, de parcă ar fi intrat în camera "a bună" a unei case de la ţară, mă face să cred că omul ăsta poate fi ajutat, poate fi salvat, până nu e prea târziu. Poate munceşte cu ziua, ca să le trimită bani de pâine copiilor adăpostiţi cine ştie pe unde, poate are, prin vreun sat pe undeva, părinţi bătrâni şi bolnavi. Poate are o poveste pe care n-o ştim şi care, chiar dacă nu ne atinge direct, ar trebui să ne intereseze. Şi dacă nu pe noi, oamenii simpli, atunci cu siguranţă Primăria, care are servicii sociale special înfiinţate pentru a-i ajuta pe oamenii ca el, care are funcţionari publici plătiţi din banii noştri, ai tuturor, ca să vegheze la soarta celor mai puţin norocoşi. Primărie care are şi Poliţie Locală, care ar putea să patruleze prin zonă, dis-de-dimineaţă sau noaptea târziu, ca să vadă dacă omul cu pricina este acolo şi dacă poate fi ajutat - întăresc, ajutat, nu amendat pentru vagabondaj sau ceva de genul acesta - să doarmă noaptea într-o cameră încălzită, într-un pat, nu pe trotuar.
Sunt convinsă că, într-un om care şi-a împărţit culcuşul cu un câine, este suficientă bunătate cât să merite o mână întinsă. Simplul fapt că a avut câinele curajul să se apropie spune multe despre caracterul omului, mai ales că nici ei, câinii vagabonzi, nu duc o viaţă prea uşoară. De fapt, singura mea tristeţe, în eventualitatea în care omul ghemuit sub pătură pe caldarâm va ajunge într-un adăpost, este că nu există, din păcate, aceeaşi posibilitate şi pentru câine. Fiindcă padocul Ecosal e plin, iar legea spune că nu putem primi animale în adăposturile pentru oameni. Fiindcă oamenii nu sunt câini, iar câinii nu sunt oameni. Aşa o fi?
