Pomul vieţii, pomul morţii

Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Acum, când scriu, e dimineaţa zilei în care ne pomenim eroii Revoluţiei. Pentru unii, evenimentul acela de acum 27 de ani a devenit prilej de bătaie de joc, ni se spune cum am fost manipulaţi de unul şi de altul, cum de fapt n-a fost Revoluţie în '89, ci a fost lovitură de stat, o piesă de teatru menită să ne convingă că schimbăm noi regimul, când, de fapt, se schimba singur. Dacă a fost aşa, dacă n-a fost, e greu de spus cu siguranţă, atâta timp cât secretul este în continuare bine păzit în arhivele serviciilor şi în ale Armatei, iar dosarul nou-apărut complică şi mai mult lucrurile. Ceva e însă clar: morţii Revoluţiei există, au nume, au familii. Că au murit degeaba, că au murit în urma unor accidente provocate de confuzia momentului, e mai puţin important pentru cei care îi plâng. Ei s-au dus şi niciun Crăciun n-a mai fost la fel. Au murit atunci copii, părinţi, fraţi şi surori, nepoţi, veri, unchi. Pentru ceilalţi, doar nişte nume scrise într-o listă de comemoraţi, scoasă de la naftalină în fiecare 22 decembrie. Pentru familiile lor, OAMENI.

E dimineaţa zilei în care, acum 27 de ani, mureau români. La redacţie au venit colindători, nepoţii, simbolic vorbind, ai revoluţionarilor de-atunci. Glasurile lor îmi spun că avem speranţe. Că, şi în condiţiile în care parcă nu ne mai învăţăm odată lecţiile, alegând acelaşi rău, iar şi iar, din noi răsare, în preajma Naşterii Domnului, lumina copilăriei. Avem o datorie faţă de copiii aceştia. Datoria să-i protejăm de Rău, dar să le spunem că el există şi că, odată demult, înainte ca ei şi chiar părinţii lor să se fi născut, Răul a lăsat multe familii fără Crăciun. Fără bucurie, fără speranţă. Că alţii copii, care erau, ca şi ei, frumoşi la trup şi la suflet, şi-au aşteptat în zadar taţii, mamele, fraţii. Că, pentru ei, bradul împodobit a fost, de-atunci, simbol de înmormântare, nu de naştere. Avem datoria să iertăm, dar să nu uităm. Să ne amintim, în sărbătoare, şi de cei pierduţi atunci. Printre zâmbete şi cadouri deschise, să le aprindem o lumânare şi să-i călăuzim acasă.        

Citit 1570 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2016 19:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.