Cine-a pus legea în drum!

Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Pentru a doua oară într-un timp relativ scurt, Liviu Dragnea a dat cu capul „de pragul de sus”, ocazie, poate, pentru a i se mai risipi ceva din aburii unei victorii electorale ce o considera absolută. Nu a fost foarte plăcut pentru liderul PSD când a dat-o în bară cu nominalizarea ultimativă a dnei Shhaideh ca premier, nu-i pică nici acum bine expunerea publică a planurilor privind graţierile şi modificarea legilor penale. Iar problema nu e că s-a dorit adoptarea lor pe ascuns, prin ordonanţe de urgenţă, cât faptul că… nu s-a reuşit acest lucru. Societatea nu mai poate fi pusă în faţa unui fapt împlinit, avem acum o dezbatere publică aprinsă pe acest subiect.

De la ce părea „o simplă formalitate” se va ajunge, se pare, la un referendum. Desigur, Guvernul Dragnea – Grindeanu ar putea şi astăzi să adopte ordonanţele cu pricina, însă costurile politice ar fi uriaşe. Acum nu se mai poate face abstracţie - ca din „greşeală” - de opiniile asociaţilor de magistraţi, de cele ale unor organizaţii guvernamentale şi, mai ales, de zecile de mii de cetăţeni dispuşi să iasă în stradă pentru a susţine lupta anticorupţie.

În „replică” la mişcarea civică, PSD a invocat milioane de alegători care l-au „legitimat” politic să conducă ţara „după cum consideră de cuviinţă”. Un fel de „Ciocu’ mic, că acum suntem noi la putere!”, după cum se exprima, în 2008, o exponentă a PDL-ului, aflat pe val la acea vreme. Nici atunci, nici acum, „aleşii” par a nu înţelege că o victorie în alegeri nu înseamnă un „cec în alb” nici în raport cu opozanţii politici, nici cu cetăţeanul.

Deviaţiile Puterii – oricare ar fi ea – de la reperele morale, de la principiile bunei guvernări, sunt o încălcare a „contractului social” încheiat cu alegătorul în ziua votului. Iar cetăţeanul, nu numai că are dreptul, ba chiar obligaţia civică de a monitoriza „aleşii” în actul de exercitare a puterii. Pentru asta există libertate de exprimare, pentru asta există pluripartitism. Alături, ca element esenţial al democraţiei, să punem şi principiul egalităţii în faţa legii. Pentru asta Codul penal nu trebuie schimbat pe sub masă! Asta doar în cazul în care nu ni s-a urât cu democraţia şi acceptăm ca unii să fie „mai aleşi” sau „mai egali decât alţii”.

Citit 1282 ori Ultima modificare Marți, 24 Ianuarie 2017 18:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.