Pierdut chef de muncă. Se declară nul

Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Lipsa locurilor de muncă pare să fie doar o falsă problemă în ţara noastră. O demonstrează şi bursa locurilor de muncă organizată ieri în oraş. 64 de angajatori şi-au anunţat prezenţa şi au fost prezenţi în holul Universităţii, cu aproape 1.700 de locuri de muncă, în domenii variate, atât pentru cei cu studii medii, cât şi pentru cei cu studii superioare.

Dulgheri, zidari, macaragii, asistenţi medicali, programatori şi specialişti IT, economişti, bucătari, croitori - toate erau pe lista locurilor de muncă oferite. Printre angajatorii prezenţi s-a aflat şi Şantierul Naval Constanţa, reprezentantul acestei firmei afirmând că a venit la Galaţi în căutare de forţă de muncă pentru că are mare nevoie de angajaţi. Semn că lenea este sport naţional.

Cu atâtea oferte, te-ai fi aşteptat ca cei peste 18.000 de şoferi ai judeţului nostru să ia cu asalt holul Universităţii. Cu toate acestea, pe la standurile angajatorilor au trecut ieri doar circa 1.300 de persoane. Mai puţine chiar decât numărul locurilor de muncă oferite. De ce să nu recunoaştem că mulţi au venit doar pentru a-şi pune viza pe carnetul de şomer, mimând doar interesul pentru un loc de muncă.

Conform datelor furnizate de AJOFM Galaţi la finalul bursei, doar opt persoane au fost angajate pe loc, alte 330 fiind selectate în vederea angajării. Aşadar, doar 338 de persoane, multe dintre ele cu vârste trecute de 45 de ani, au dorit cu adevărat să-şi găsească un loc muncă. Ceilalţi 1.000 de participanţi au plecat acasă, iar mâine se vor plânge din nou că nu au unde să se angajeze. Şi asta în condiţiile în care din cele 1.692 de locuri de muncă oferite, 1.354 au rămas vacante. Trebuie precizat şi faptul că angajatorii veniţi la bursă au avut în potrofoliu şi oferte de muncă în străinătate. La acest capitol, la AJOFM sunt înregistrate peste 700 de joburi, în Irlanda, Malta, Italia, Germania sau Suedia.

Acestea sunt date reale, dintr-o localitate unde, zilnic, auzi pe cineva că se plânge de lipsa locurilor de muncă. Cum locuri încă sunt, poate ar trebui să scoatem la ofertă şi chef de muncă. Doreşte cineva?

Citit 2533 ori Ultima modificare Vineri, 07 Aprilie 2017 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.