Caracatiţa politică rămâne la cârma spitalelor

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Printre numeroasele iniţiative mai mult decât lăudabile luate de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în scurtul său mandat în Guvernul Cioloş, se număra şi Ordonanţa de Urgenţă 79/2016, prin care managerii de spital nu puteau face din partide politice.

Zilele trecute, coaliţia PSD-ALDE din Camera Deputaţilor a modificat această ordonanţă, astfel încât managerilor de spitale să li se permită să fie membri în partide politice. La doar o zi după decizia de modificare a ordonanţei, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că a hotărât organizarea concursurilor pentru managerii de spitale în luna iunie, adică imediat ce OUG79/2016, în forma sa actuală, va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Altfel spus, aleşii s-au asigurat că vor putea numi, în continuare, în aceste importante funcţii publice, doar persoane care să le reprezinte interesele şi să facă jocurile de partid. Iar dacă majoritatea spitalelor din România arată astăzi aşa cum vedem cu toţii, asta este, în mare parte, urmarea directă amestecului politicului, decenii la rând, în managementului unităţilor sanitare.

Pentru a înţelege mai bine miza acestei decizii, trebuie să ne gândim la ce responsabilitate imensă implică conducerea unui spital. Managerul de spital este un important ordonator de credite. De felul în care sunt cheltuite sumele pe care le are la dispoziţie, fie că acestea provin din bugetul de stat sau din asigurările de sănătate pe care fiecare dintre noi le plătim, depinde bunul mers al respectivei unităţi. Un manager numit politic, chiar dacă este un simplu membru de partid, nu cred că poate rămâne insensibil la eventualele cereri sau aluzii venite din partea şefilor săi politici. De aici şi până la contractele dubioase încheiate de spital cu firmele de casă ale partidului nu mai este decât un pas.

Iar cei care au şi vor avea de suferit suntem tot noi, simplii pacienţi. Pentru că cei care ţin vie această caracatiţă politică au grijă să meargă să se trateze, atunci când situaţia o impune, în ţări cu sisteme de sănătate performante, nedistruse de mucegaiul politic.

Citit 2101 ori Ultima modificare Joi, 25 Mai 2017 22:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.