Om fi având fiecare miliarde de neuroni care ne detrermină de la cele mai mici mişcări la cele mai elevate cugetări, dar nici nu bănuim cum ne este anihilată raţiunea – particularitate care ne deosebeşte de animale – când suntem bombardaţi cu idei care, preluate şi propagate în masă, nasc josnica ură şi periculosul dispreţ.
Suntem setaţi natural să preluăm tot ce e negativ, de la bârfa despre vecina de la unu, până la isprăvile pidosnice ale părinţelului din nu-ş ce sat sau nevrednicia poliţaiului care ar trebui să apere legea, dar de fapt nu-şi apără decât interesele lui. Să-i luăm pe rând. De ce şi cu ce ne-ar ajuta să urâm, pizmuim sau să dspreţuim vecina care o fi făcut sau nu cutare sau cutare chestie? Cu nimic. Fiecare trece prin viaţă cu papucii lui şi purtatul sâmbetelor nu s-a ridicat niciodată la rang de virtute. Poate doar uitatul chiorâş şi ceva prejudecăţi ar fi consecinţele confortabilului plecat al urechii.
Părinţelul. Aici, pericolul moral este mult mai mare pentru că denigrarea, nu zic că întotdeauna fără temei, a simbolurilor, naşte altceva, mult mai grav. Uciderea unor credinţe, a unor convingeri. Ajungem să urâm morala creştină, să ne dezbrăcăm de frumoasa parte a tradiţiilor, pentru că celor care ar trebui să o propovăduiască le sunt scoase josniciile la suprafaţă. Celebra recomandare „să faci de zice popa, nu ce face popa” se pierde în noianul de opinii, de furii, idei propagate tendenţios fără a se conştientiza că până la urmă morala zicalei are un corespondent cât se poate de laic: nu confunda marfa cu ambalajul, oricât de episcopal ar fi veşmântul sub care acesta se înfăţişează.
Ar mai fi o categorie a cărei înfierare atrage un alt periculos dispreţ: oamenii legii. Dacă omul legii este prins cu brăcinarii în vine cum s-ar spune, odată, de două pri, anatema se extinde ca molima, pentru că, în focurile disecărilor, nuanţele se pierd. Consecinţa, aceea gravă, este unică şi greu reversibilă şi corectabilă: dispreţul cetăţeanului pentru lege, pentru regulă. Trăim (fals!) cu ideea că regula, legea, obligaţia sunt reprezentate de omul pe care/l avem în față și care este, poate, la fel de rău (sau nu) ca acela care şi-a făcut haina de râs. Stârpim statuile ca să ucidem zeii. Adică principiile, fără de care vom fi, pe zi ce trece, tot mai trişti, mai deprimaţi şi mai cârcotaşi.
