Întâmplarea de aseară cu autobuzul care a luat foc, la mine în cartier, pe traseul 104, m-a dus imediat cu gândul la copilăria mea, când mersul cu mijloacele de transport în comun era un sport extrem, în cel mai bun caz. Pentru cei mai tineri sau care, pur şi simplu, nu îşi mai aduc aminte, se mergea de cele mai multe ori agăţat de scară, în poziţii care mai de care mai acrobatice. Iar dacă aveai norocul să se poată închide uşile, posibilitatea apariţiei a ceea ce azi numim situaţie de urgenţă era foarte frecventă. De exemplu, într-o după-amiază în care mergeam la şcoală - cea cu nr. 25, de pe 6 Martie, actualmente Basarabiei - cu tramvaiul 37, exact după intersecţia de la Baia Comunală, tramvaiului i-au cedat frânele, după ce tocmai terminase de coborât, şi a luat foc, de la roţi, scânteile transformându-se rapid în flacără iute. Au trecut 29 de ani de atunci şi totuşi îmi amintesc perfect senzaţia de panică şi felul în care, încet, încet, ne sufocam de la fum. Luaseră foc garniturile de cauciuc ale uşilor şi ferestrelor, oricine ştie ce fel de fum scoate cauciucul îşi poate imagina care era atmosfera în tramvai. Norocul meu a fost că un domn în putere, aflat lângă mine, a luat ciocănelul special de lângă fereastră (apropo, aţi mai văzut acum aşa ceva?) şi a spart geamul, înfăşurându-mă pe urmă în geaca lui şi scoţându-mă afară. S-a asigurat că sunt bine, după care a plecat la ale lui. Eu m-am dus, evident, la şcoală, unde am băut nişte apă de la ţâşnitoare şi m-am spălat pe faţă, după care am intrat la ore. Nu auzise nimeni pe atunci de traume psihologice şi consiliere, aşa că doar am evitat tramvaiul cât am mai fost în şcoala aceea. Dar panica şi senzaţia de neputinţă nu o să le uit vreodată.
Tocmai de aceea, nu suport ideea ca directorul Transurb să fie mai preocupat de cât de mari sunt pagubele, decât de cum să facem să evităm aşa ceva. Dacă nu era seara, ci la oră de vârf, pe cel mai aglomerat traseu, cu copii, vârstnici sau persoane cu handicap în interior, dacă mai erau maşini prin preajmă şi lua vreuna foc? Cine răspundea, atunci? Nu cumva privim prea cu uşurinţă incidentul? Doar fiindcă, din fericire, oamenii care se aflau în autobuz sunt bine, nu înseamnă că ulciorul merge de multe ori la apă. Mai ales când e uzat tehnic şi moral.
