Faptul că suntem ţara europeană care dă cel mai puţin pentru Educaţie se vede şi… în Sănătate! Guvernul aruncă cu bani, ca la nuntă, când Naşul „are cu ce” şi lipeşte suta de fruntea lăutarului: când ridică salariul unora, când pe al altora, stârnind mânia justificată a celor umiliţi prin ignorare.
Învăţământul românesc, cu decadenţa începută din vremea demenţilor ani ´80, continuând cu sarabanda plagiatelor şi notelor de trecere fixate la telefon în vremuri mai dincoace, i-a produs de fapt pe autorii politici ai legilor, din toate cele trei Palate, din Justiţie, dar şi din Opoziţie, chiar şi din cea sindicală…
E de mirare, atunci, că demnitari care POT să-şi plombeze măselele la Londra nu alocă Sănătăţii măcar cât să le prelungească viaţa vajnicilor plătitori de impozite? Un contribuabil tocmai a murit încercând să rabde la coadă (!) la impozit.
Numărul paturilor de spital a scăzut dramatic, în timp ce numărul bolnavilor nu poate scădea, la cum trăim! Suntem şi ultima ţară din UE la cheltuieli pentru Sănătate pe cap de locuitor (Luxemburgul alocă peste 4.000 euro, faţă de noi, 340 - vai de capu´ nostru!).
Asta şi pentru că nouă nu ne stă… capul la o luptă coerentă. Cu o istorie întreagă a protestelor societăţii civile, cu sindicalizare pe bune, mai cumpărată sau neşcolită, „bătrâna Europă” a ajuns în timp la niveluri de alocări de neimaginat la noi. Şi încă nemulţumitor pentru ei…
Medicii lor migrează în SUA, unde legile sponsorizării susţin mai mult sistemul cercetarea medicală. La Ei, şi îmbolnăvirea-i mai rară: dacă nu te duci periodic la consult, pierzi asigurarea! La noi, o mărire cumsecade a alocărilor s-ar duce oricum majoritar în fireasca mărire de salariu a unor specialişti şi asistenţi care muncesc într-un adevărat iad, cu program incredibil de prelungit, uneori împietrindu-şi inima, ca la război, în faţa suferinţelor nesfârşite văzute zi de zi. Dar medicamente pentru sărmani, leacuri exorbitante pentru boli atroce sau incurabile? Sau aparatură, dar aceasta mai vine şi prin granturi, uneori fiind însă abandonată sub lacăte scumpe.
Statul român dă puţin pentru că nu i se cere destul de tare, aşa cum s-a petrecut în UE! Iar în Şcoală nu te învaţă şi cum să ajungi un sindicalist bun.
