Cu stângu-n dreptu', pe căldura noastră

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Problema termoficării din Galaţi este dezbătută de luni bune la nivelul autorităţilor locale. Încă de la începutul acestui an, primarul a anunţat, pe la colţuri, că intenţionează să taie răul de la rădăcină, adică să oprească sistemul centralizat de termoficare, ce a mâncat zeci de milioane de lei din bugetul public. Cum de la zvon la adevăr e doar un pas, ideea a fost lansată public şi, ulterior, pusă şi în practică. Pe scurt, de la 1 mai, sistemul a fost oprit, iar gălăţenii au fost lăsaţi fără apă caldă.

A apărut şi ideea salvatoare: cetăţenii care vor să îşi pună sistem alternativ de încălzire primesc de la Primărie 3.000 de lei, ca ajutor. Au apărut dispute şi nemulţumiri, mai ales că nu toată lumea se încadra pentru acest ajutor, iar alţii au făcut împrumuturi în bănci cu puţin înainte de a se anunţa că se vor da bani de la bugetul local.

Trecând şi peste asta, gălăţenii s-au lovit, cum era şi normal, de birocraţia care caracterizează România. Acte, adeverinţe peste adeverinţe, toate s-au adunat, până la urmă, în zeci de dosare depuse la Primărie. După ce şi-au adunat oamenii actele, au aflat că nu se mai dau banii şi asta pentru că hotărârea de Consiliu Local prin care se acorda ajutorul financiar a fost atacată în instanţă de prefect.

Aşa că, în timp ce oamenii se spălau la lighean, autorităţile se spălau pe mâini şi aruncau pisica dintr-o curte în alta. Pe principiul "noi vrem, dar ni se pun beţe în roate" şi "aţi vrea voi, dar nu e  legal".

A trecut şi asta, iar gălăţenii au primit până la urmă banii pentru sistemul alternativ de încălzire.

Cireaşa de pe tort a fost pusă, însă, de anunţul că sistemul de termoficare va fi repornit. Şi uite-aşa a apărut o altă problemă, cea a zonelor unitare, înfiinţate tot pe baza unei hotărâri de Consiliu Local. Această hotărâre trebuie acum abrogată, astfel încât cei care locuiesc în zonele unitare să se poată debranşa, fără a fi obligaţi, la iarnă, să plătească de două ori încălzirea. Asta în condiţiile în care au suferit luni bune pentru că nu au avut apă caldă, iar acum se văd nevoiţi să plângă pe la uşi pentru a avea condiţii normale de trai.

Şi cum autorităţile şi-au tot dat, anul acesta, cu stângu-n dreptu', nu ne aşteptăm să rezolve problema zonelor unitare până la iarnă.

Citit 2246 ori Ultima modificare Marți, 19 Septembrie 2017 17:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.