De prea multe ori am auzit, sub o formă sau alta, de la oamenii şcolilor că nu vor să vorbească despre problemele cu care se confruntă, pentru că, dacă ar apărea aşa ceva în ziar, ar face imagine proastă instituţiei respective de învăţământ. Ba chiar, uneori, oamenii cancelariilor au dezlănţuit câte un jihad dureros asupra colegilor care au avut curajul să spună cinstit că sunt lucruri care nu merg cum trebuie în desfăşurarea procesului de învăţământ. E trist şi, totodată, nefiresc că tocmai dascălii, cei care ar trebui să facă educaţie generaţiilor tinere, propovăduiesc cu fervoare obiceiul ascunsului gunoiului sub preş, pe care l-au moştenit probabil din vremurile comuniste.
Să ne înţelegem întâi: nu mă preocupă problema din prisma jurnalistului frustrat că nu-i ies subiectele de scandal, pentru că deja se ştie că nu acesta e profilul "Vieţii libere". Sunt ani buni de când lucrez pe domeniul acesta şi pot spune cu mâna pe inimă că, acolo unde am întâlnit profesori curajoşi, care au decis să îndrepte lucrurile apelând la ziar, chiar am reuşit să facem un capăt de treabă.
Nu un articol în care se discută transparent despre necazurile şi problemele din unităţile de învăţământ ar pune pe fugă elevii. Ci lucrurile lăsate în voia sorţii, ascunse, dar nerezolvate. Nu faptul că s-a scris în ziar că la şcoala X nu este căldură îi determină pe părinţi să-şi mute copilul la o altă unitate de învăţământ, ci faptul că l-au luat de la şcoală răcit, în repetate rânduri, faptul că a venit acasă şi a povestit că a scris patru ore cu mănuşile, ca să nu-i îngheţe mâna pe pix.
Ştiu, e momentul când mulţi vor sări în sus şi-mi vor argumenta că se tem de repercusiuni, pentru că, e adevărat, partidul e încă în tot şi în toate. Dar nu e mai puţin valabil şi faptul că asemenea constrângeri venite "de sus" îi sperie doar pe oamenii care ţin cu dinţii de scaun. Nu pe cei care s-au aşezat acolo ca să şi facă treabă. Însă cel mai trist e faptul că, printr-un astfel de comportament, elevii au ocazia să înveţe "de la sursă" să se teamă, să bage capul în nisip, să renunţe să lupte pentru drepturile lor. Lucruri de care, din nefericire, au parte şi acasă.
