Să nu ucizi cum ucide popa

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Devenite triste realităţi ale unui cotidian tot mai nesigur, accidentele rutiere scăldate în sânge şi finalizate cu pierderi de vieţi omeneşti capătă o altă conotaţie când sunt provocate de un om care are menirea de a sluji binele, dreptatea şi cumpătarea.

Tragedia de duminică seară, de la Schela, aruncă o lumină nefavorabilă nu atât asupra Bisericii şi a oamenilor din sânul ei (deh, sunt şi ei fiinţe, supuse greşelii!), cât asupra gradului de moralitate şi conştiinţă întâlnit la cei care îşi asumă răspunderea să circule pe drumurile publice în calitate de şoferi. Un om a murit pentru că un slujitor al unei biserici dintr-o comunitate mică, cum este satul Negrea, nu s-a putut înfrâna de la patima care îţi ia minţile şi te transformă în animal: beţia.

Pentru o alcoolemie de peste 1,3 la mie, omul trebuie să fi consumat licori  bahice, nu glumă, desigur, fără să plănuiască să ucidă pe cineva. Dar s-a urcat la volan şi fatidicul a făcut ca nenorocirea să se întâmple. Probabil că avocaţii părintelui suspendat acum prin canoanele bisericeşti vor pleda că era atât de beat încât n-a mai ştiut ce face şi a fugit unde a văzut cu ochii după ce a lăsat mortul pe drum, vreo patru sate mai departe, până la Pechea.

Un astfel de episod, pentru o comunitate mică cum e Negrea, dar şi pentru întreaga opinie publică, are conotaţii răsunătoare şi profund negative. O greşeală care e greu de iertat, psihologic, moral şi legal, pentru un om de rând, e de două ori mai grea când aparţine unui personaj cu pretenţii de promotor al valorilor creştine. În mentalul colectiv, chiar dacă la nivel conştient, acest gen de comportament este respins, se împământeneşte ideea că "dacă a făcut-o şi preotul, la enoriaşi se iartă mai uşor".

Exemplele se copiază involuntar şi conferă o legitimitate greu de înţeles pentru alte eventuale păcate care în lumea laică au conotaţii de ilegalităţi. Devin, cu timpul, derizorii fărădelegi beţia, pedofilia, adulterul, violenţa. Şi iată, în ultimă instanţă, uciderea. Fără îndoială, Biserica va încerca să îndrepte cum va putea mai bine această ultimă greşeală a unui om pe care l-a hărăzit să o păstorească. Dar, din păcate, constatăm că a fost nevoie de o nouă tragedie pentru a cerne grâul de neghină într-o zonă în care ne aşteptăm să găsim pace, nu război, alinare, nu durere, linişte, nu suferinţă.

Citit 2020 ori Ultima modificare Luni, 13 Noiembrie 2017 16:44

Lasă un comentariu