Fasolea cu ciolan sau strada?

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

În plin scandal politic şi social generat de legile justiţiei şi modificările aberante ale Codului fiscal, românii vor fi puşi în ipostaza a naibii de grea (pentru un popor petrecăreţ şi gurmand, topit după mititeii, fasolea cu ciolan şi vinul fiert) de a lua o decizie radicală: aleg distracţia sau să iasă masiv în stradă şi să urle din toţi rărunchii împotriva corupţilor?

În aproape toate oraşele ţării se deschid, în următoarea perioadă, târguri de iarnă, cu meşteri populari, restaurante mobile, zeci de corturi cu grătare pe care vor sfârâi mititei şi cârnaţi, ceaune cu fasole şi ciolan, concerte cu artişti pentru toate gusturile, ba chiar şi parade. În paralel, politicienii continuă asaltul asupra Justiţiei şi statului de drept, încearcă croşeteze şi să promoveze legi care să le sporească imunitatea şi puterea.

Miercuri, când a debutat aşa-zisa dezbatere pe legile Justiţiei, în Comisia specială, a fost votat un amendament prin care „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare în orice mod la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executivă”, adică împotriva Parlamentului şi Guvernului. Nu ştim ce înseamnă „defăimătoare”, pentru că nu a lămurit vreun politician acest aspect. Ştim doar că, la nici o zi de la votul favorabil acestui amendament, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, public, că DNA este „un jalnic instrument politic”. Cine pe cine defăimează, deci? La insistenţa presei de a comenta discursul celui de-al doilea om în stat, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a mărginit doar să spună că „este vorba despre o libertate de exprimare”. În regulă, deci politicienii au voie să şteargă pe jos cu procurorii (în cazul de faţă), pe principiul libertăţii de exprimare, în schimb, judecătorii sau procurorii nu au voie, de exemplu, să semnaleze anumite derapaje ale legislativului şi executivului, căci, cel mai probabil, asta se traduce printr-o defăimare! Vor urma zile mult mai fierbinţi şi tensionate, ba chiar decisive pentru viitorul acestei ţări.

Important este ce vor alege oamenii, fasolea cu ciolan, spectacolele gratuite şi circul sau protestul de stradă la zero grade Celsius?

Citit 2002 ori Ultima modificare Joi, 23 Noiembrie 2017 17:28

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Sandu
    Vineri, 24 Noiembrie 2017 16:17
    109.103.134.***
    Ce faci dumneata stimata doamna sau domnisoara se numeste instigare.Daca la Galati se pot aduna atat cat s/au adunat de mai multe ori se chema ca chiar cu apeluri de acest gen lumea s/a cam lamurit si ce urmaresc cei care in strada striga numai lozinci afumate care nu au nimic comun cu viata cetatenilor ci numai cu politica si politicienii pe care se vede clar ca sugerezi ca sunt rai dar numai dintro parte.Nu mai bine ai indemna oamenii sa voteze atunci au acest drept si poate cei care ar castiga ar veni si cu programe care sa multumesca alegatorii.Ne place democratia numai cand iesim in strada dar nu si ce voteaza romanii. Curat murdar vorba lui Caragiale.
    3
    1
    Raportează
  • postat de Tureltan
    Vineri, 24 Noiembrie 2017 07:33
    95.76.2.***
    Orbit de functia pe care o detine din intamplare , d-l Tariceanu incalca prevederile Constitutiei care prevede clar egalitatea intre cele trei puteri in stat. Se face ca nu intelege ca Parlamentul este intr-adevar puterea suprema legislativa, dar mai departe nu recunoaste autonomia justitiei ca putere exclusiva de a aplica legea in mod echidistant, cu promptitudine. Iata decizia CCR eferitoare la dreptul DNA de a ancheta actiunule guvernamentale referitoare la cazul Belina este in favoarea DNA. Scoate acest domn din joc si rolul Presedintelui de a fi garantul apararii C onstitutie si ataca presedintia intr-un mod primitiv de feudal stapan pe ceva ce nu-i apartine Senatul.Nu sunteti prprrietar pe Senat , d-le si aveti obligatia de a promova , macar din bun simt, sentimente patriotice macar la ! Decembrie, simbolul implinirii jertfei poporului roman. Probabil ca nu ati avut inaintasi care si-au dat viata ptr idealurile romanilor sau nu-i respectati! Sau poate aveti alte interese.....
    2
    19
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.