Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Rusia nu participă la „Ora Pământului”

Vineri, 24 Martie 2023 18:06 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia a anunţat vineri că nu va participa sâmbătă la "Ora Pământului", o acţiune globală ce constă în oprirea iluminatului public pentru a mobiliza societatea să lupte împotriva schimbărilor climatice, argumentând că organizaţia aflată în spatele acestei iniţiative, World Wide Fund for Nature (WWF), este "un agent străin", informează AFP. Rusia a acuzat organizaţia că "încearcă să influenţeze deciziile autorităţilor" şi "să împiedice implementarea unor proiecte i ...

Discursurile lui Stalin, pentru a mobiliza industria de armament

Vineri, 24 Martie 2023 20:09 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat vineri că s-ar putea ca trupele ruse să fie nevoite să avanseze până la Kiev sau Lvov dacă va fi necesar, într-un interviu acordat mai multor agenţii de presă ruse, potrivit Reuters şi EFE."Nimic nu poate fi exclus. Dacă trebuie să ajungă la Kiev, atunci vor trebui să meargă la Kiev, dacă trebuie să ajungă la Lvov, atunci vor trebui să meargă la Lvov, pentru a distruge această infecţie", a decla ...

Georgia, sprijin pentru candidatura la Uniunea Europeană

Vineri, 24 Martie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, şi-a exprimat vineri sprijinul pentru o candidatură a Georgiei la Uniunea Europeană (UE), subliniind totodată că această ţară din Caucaz trebuie să realizeze pentru aceasta reforme "esenţiale", informează AFP. Anul trecut, UE a amânat cererea de aderare a Georgiei - acordând în acelaşi timp statutul de candidat Ucrainei şi Republicii Moldova - şi a subliniat că Tbilisi trebuie să-şi îmbunătăţească bilanţul democratic înain ...

Regele Charles al III-lea și-a amânat vizita în Franța, din cauza grevelor

Vineri, 24 Martie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vizita de stat a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, prevăzută să aibă loc de duminică până miercuri, a fost „amânată”, „ţinând cont de anunţarea unei noi zile de acţiune naţională împotriva reformei pensiilor” marţi, 28 martie, a comunicat vineri Palatul Elysee, transmite AFP. Decizia „a fost luată de către guvernele francez şi britanic, după o discuţie telefonică între preşedintele Republicii şi rege în această dimineaţă, pentru a-l putea prim ...

Fabrică belgiană de baterii pentru mașini electrice la Galaţi. Investiție de 1,4 miliarde de euro

Joi, 23 Martie 2023 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) are un plan de afaceri în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru construirea la Galați a unei fabrici de baterii electrice pentru industria auto, a declarat în exclusivitate pentru "Viața liberă" europarlamentarul Dan Nica, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a Parlamentului European. "Pentru România, abordarea noilor tehnologii, precum cele din domeniul producerii de baterii electrice și dezvol ...

Războiul din Ucraina, un război pe termen lung

Joi, 23 Martie 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ţările occidentale vor trebui să sprijine Ucraina încă pentru mult timp, în contextul invaziei ruse din această ţară, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu apărut joi în cotidianul The Guardian, potrivit DPA. Preşedintele rus Vladimir Putin "nu intenţionează să obţină pacea, ci vrea mai mult război", a precizat şeful NATO. Stoltenberg a adăugat că Rusia îşi sporeşte producţia militară industrială şi apelează la regimurile autorita ...

Obiectivele turistice din Paris, blocate de grevă

Joi, 23 Martie 2023 16:46 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Turnul Eiffel şi Palatul Versailles, care se numără printre obiectivele turistice din Paris şi din regiunea sa, au fost din nou închise publicului joi, cu ocazia celei de-a noua zile de acţiune la nivel naţional împotriva reformei pensiilor, informează AFP. Arcul de Triumf, aflat la unul dintre capetele bulevardului Champs-Élysées, a fost, de asemenea, închis. Valul de proteste a fost declanșat după ce președintele Macron a decis să meargă înainte cu reforma prin care vârsta d ...

Rusia începe să-și piardă suflul în atacul asupra Bahmut

Joi, 23 Martie 2023 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia încearcă în continuare să preia controlul deplin asupra oraşului Bahmut din estul Ucrainei, "în ciuda pierderilor umane şi de echipamente", dar atacurile sale pierd din viteză, iar armata ucraineană "va profita foarte curând de acest lucru", pentru a-i alunga complet pe ruşi din zonă, transmite EFE. Acesta este tabloul situaţiei descris joi, pe canalul său de Telegram, de comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Oleksandr Sirski, care a explicat totodată că mercenarii Grup ...

O arestare a lui Putin ar echivala cu o „declarație de război”

Joi, 23 Martie 2023 20:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O eventuală arestare a preşedintelui Federaţiei Ruse în străinătate, în baza mandatului emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), ar echivala cu o declaraţie de război împotriva Rusiei, un casus belli, a avertizat joi vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, fost preşedinte rus (între 2008 şi 2012), informează EFE şi TASS. "Este o situaţie care nu se va întâmpla niciodată, dar haideţi să ne imaginăm pentru o clipă că aşa ceva se poate î ...

Reconstrucția Ucrainei va costa 411 miliarde de euro

Miercuri, 22 Martie 2023 16:56 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Reconstruirea economiei Ucrainei, după invazia declanşată de Rusia în urmă cu un an, este estimată în prezent să coste 411 miliarde de euro, de 2,6 ori mai mult decât Produsul Intern Brut al Ucrainei în anul 2022, arată un nou studiu realizat de Banca Mondială, Naţiunile Unite, Comisia Europeană şi Ucraina, transmite Reuters. Estimarea publicată miercuri acoperă o perioadă de un an de la debutul invaziei ruseşti, la 24 februarie 2022, şi cuantifică pagubele fizice directe pr ...
Pagina 1 din 734