Maria Stanciu

Maria Stanciu

Dulce primăvară la Tecuci, de Sf.Gheorghe

Vineri, 24 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Joi, pe străzile municipiului  Tecuci şi în inimile locuitorilor era dulce primăvară. În ziua Marelui Mucenic Gheorghe, centrul oraşului era asaltat de pelerinii care au ţinut să fie prezenţi la întâlnirea cu cei doi Sfinţi Capadocieni - Sfântul Mucenic Gheorghe, Ocrotitorul municipiului Tecuci şi Sfântul Vasile cel Mare, ale cărui Moaşte erau oferite la închinare de Arhiereul locului. Ca de obicei, Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie, al ...

Grădina de la Dunărea de Jos a înviat în „Noaptea luminii”

Vineri, 24 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Anul acesta Iisus Domnul a dorit ca în mai puţin de zece ore de la pogorârea Sfintei Lumini la Mormântul Sfânt să ajungă şi în România, remarca Arhiereul locului. A fost darul pentru români al Prea Fericitului Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care ştie prea bine că nu toţi pot ajunge în Ţara Sfântă şi de aceea a dorit să ni-L facă mai cunoscut, mai apropiat, pe Cel ce este cu adevărat „Lumina lumii”.„Eu sunt Lumina lumii”Încă din timpul vieţii păm ...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Joi, 23 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Astăzi, 23 aprilie, creştinătatea îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - purtătorul de biruinţă. A trăit pe vremea împăratului păgân Diocleţian în Capadochia şi apoi în Palestina. Provenea dintr-o familie de buni creştini, cu multe averi în Palestina. A lucrat în armata lui Diocleţian şi în scurt timp a ocupat cele mai înalte funcţii. După anul 303, împăratul Diocleţian l-a luat ca însoţitor la împărăţie pe Galeriu, iar acesta a declanşat prigoana ...

Vineri - Izvorul Tămăduirii

Joi, 23 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
În Vinerea Luminată, Biserica ne arată care este pentru adevăratul creştin Izvorul Tămăduirii, izvor dătător de viaţă şi lumină. Vineri, 24 aprilie, este sfântă sărbătoare la Mănăstirea „Adam” din judeţul Galaţi, dar este şi prilej de pelerinaj pentru românii care doresc să ajungă să ia agheasmă de la Biserica Greacă din Brăila. Zilele acestea, sfânta şi vechea aşezare brăileană este pregătită să-i întâmpine pe toţi cei care vin cu credinţă mare - di ...

Mii de creştini - candele ale Luminii

Marți, 21 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sărbătoarea Învierii din anul Domnului 2009 are pentru românii ortodocşi o conotaţie aparte. Este anul în care, pentru întâia dată, românii s-au împărtăşit din lumina necreată a lui Hristos, Sfântă Lumină  care, pentru întâia dată în cei două mii de ani de creştinism, a fost adusă direct de la Mormântul Sfânt din Ierusalim şi în ţara noastră. A fost posibil acest înălţător fapt, prin  grija şi rugăciunea Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodo ...

Lumină de la Mormântul Sfânt

Sâmbătă, 18 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
În anul Domnului 2009, prin grija Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, întreaga Românie va primi Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim. Va ajunge şi la Galaţi şi în toată Episcopia Dunării de Jos şi ne va sfinţi pe toţi cei care vom fi - în noaptea Învierii Domnului - pelerini ai Luminii.La Catedrala Episcopală a Galaţilor, Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos ne aşteaptă astă-seară la slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ...

Carieră militară pentru liceeni

Vineri, 17 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Elevii care termină liceul anul acesta pot urma o carieră militară. Biroul de Informare-Recrutare Galaţi din cadrul Centrului Militar Judeţean Galaţi (CMJ) al Ministerului Apărării Naţionale are noutăţi pentru  viitorii absolvenţi de învăţământ mediu. Ei se pot înscrie în învăţământul superior la următoarele academii: „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi „Henri Coandă” din Braşov, specializarea Rachete şi artilerie antiaeriană, ambele cu durata de studiu de tre ...

Pelerini ai Învierii

Vineri, 17 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Interviu cu părintele profesor dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti *Înainte cu câteva zile de Învierea Domnului, părintele profesor dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, s-a aflat la Galaţi unde le-a vorbit tinerilor despre lumina Sfintei Treimi şi despre frumuseţea lui Dumnezeu. Tema interviului nostru are în vedere aspectele ce ţin de lumina h ...

Ne-am îmbrăcat cu haina smereniei

Vineri, 17 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Joia Mare a intrat în conştiinţa lumii drept ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos  a ales drumul Crucii, pentru ca noi - oameni greşelnici - şi supuşi robiei păcatului să ieşim la lumină. Evangheliile ne relatează că în această zi, pe când Mântuitorul se afla în foişorul Cinei celei de Taină, a încredinţat ucenicilor Săi sfinte taine. Înainte de vânzarea Mântuitorului de către Iuda, în Joia Mare, facem pomenire de  slujba spălării picioarelor ucenicilor lui Hri ...

Putna - „Ierusalimul neamului românesc”

Vineri, 17 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă vă faceţi planuri pentru o minivacanţă, vă propunem să nu vă pierdeţi timpul cu lucruri mărunte, ci să vă înscrieţi într-un pelerinaj în nordul Moldovei. Din start vă spunem că un adevărat pelerinaj trebuie să fie condus de o călăuză care să vă ajute să ajungeţi în locurile cele mai frumoase şi mai pline de semnificaţii. Itinerariul pe care vom călători, deocamdată imaginar, ni l-a propus părintele Nicolae Argatu, de la Biroul de Pelerinaj „Sfântul Apost ...
Pagina 170 din 187