La sfârşitul săptămânii trecute, în Eparhia Dunării de Jos, 150 de profesori au răspuns „prezent” la întâlnirea organizată pe problemele legate de procesul de educaţie teologică, duhovnicească şi morală a copiilor şi elevilor din şcolile celor două judeţe ale eparhiei noastre.
Organizat pe două centre, unul la Galaţi şi altul la Brăila, atât părintele arhimandrit Daniil Oltean, cât şi părintele Costel Bulgaru, director al Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei”, au subliniat importanţa educaţiei morale în rândul copiilor din instituţiile de învăţământ primare şi gimnaziale, cât şi a liceenilor.
Şi în acest an, au rămas în atenţia profesorilor de religie antrenarea şi pregătirea elevilor noştri la activităţile de educaţie religioasă, în cadrul orelor de religie sau a activităţilor extraşcolare organizate de Şcoală în parteneriat cu Biserica sau cu alte instituţii de cultură.
Pe lângă însuşirea cunoştinţelor de teologie, de istoria religiei şi implicarea concretă a elevilor la anumite activităţi, rămâne de bază chemarea copiilor şi elevilor la concursurile de artă plastică şi desen de peste an. Cel mai apropiat este viitorul concurs legat de Sărbătoarea „Sfântului Apostol Andrei”, apoi cel din Duminica Ortodoxiei, din Ziua Înălţării Domnului care coincide întotodeauna cu Ziua Eroilor şi din Ziua Sfintei Treimi, când centrul de greutate al sărbătorii se mută la Mănăstirea Buciumeni.
Nu au fost uitate nici programele comune dintre Şcoală şi Biserică, misiunea părintelui Daniel Zlate, inspector pentru catehizare parohială, fiind cea de accentuare a proiectelor comune dintre cele două instituţii de bază în educaţie. Între acestea, antrenarea copiilor la viaţa bisericii, participarea la Sfânta Liturghie, încercarea de a-i deprinde cu gesturile fireşti ale unui creştin de promovare a faptei bune prin voluntariat, prin participarea la Sfintele Taine ale Mărturisirii şi Împărtăşirii, pentru că numai astfel Hristos este împărtăşit copiilor.
Ca la orice întâlnire - în lipsa Arhiereului locului - Prea Sfinţitul Casian Crăciun, aflat zilele din urmă într-o vizită frăţească în Polonia, unde a fost alături de comunitatea ortodoxă - părintele Daniel Bejan, inspector şcolar de religie pentru judeţul Galaţi, a prezentat profesorilor participanţi mesajul Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la început de An Nou Şcolar.
Ideea de bază este aceea că o bună şi adevărată educaţie religioasă stă la baza înţelegerii între fiu şi părinte, între copil şi dascăl, formează tânărului un profil moral frumos, iar pe termen lung alungă sincopele dintre vârste, asigură comuniunea între generaţii.