Căldură la un preţ de trei ori mai mare faţă de anul trecut. Asta a anunţat Primăria municipiului Galaţi, care a renunţat să mai o ofere subvenţii pentru căldură în sistemul centralizat. Astfel, gălăţenii care ar trebui să plătească cel puţin 700 de lei, faţă de 203,57 lei în 2017 (potrivit HCL 766 din 19.12.2017), pentru o gigacalorie dacă vor să rămână în sistem centralizat. Conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, „din cele 91.500 de apartamente care au ...

A început testarea sistemului RO-ALERT

Vineri, 21 Septembrie 2018 13:45 | Publicat în SOCIETATE
A început testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă - "RO-ALERT". În judeţul Galaţi, primele teste au fost făcute vineri dimineaţă, între orele 10,00 şi 12,00, la Bereşti, Tecuci, Pechea şi Iveşti, urmând ca, între orele 17,00 şi 19,00, o parte dintre cei care locuiesc în Galaţi să primească mesaje de testare. Testele vor continua, în tot judeţul Galaţi, pe 24 septembrie, dar şi la nivelul întregii ţări, pe 26 septembrie, când, între c ...
Sistemul românesc te supune la zeci de încercări şi te verifică până la a şaptea spiţă dacă îndrăzneşti să vrei să adopţi un copil abandonat. Pentru a deveni însă părinte biologic nu ai nevoie de nicio aprobare, nu te verifică nimeni, aşa că oricine poate aduce pe lume un suflet de care îşi poate bate apoi joc după bunul plac. Cazul fetiţelor de un an, respectiv patru ani, abandonate de mamă în casă, într-o mizerie cruntă, este o dovadă vie că familiile cu copi ...

Cadou de la sistemul de sănătate: bacteriile luate din spital

Miercuri, 22 August 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pe principiul "te-am vindecat, acum ia acasă acest animal de companie", spitalele din România nu îţi oferă un câine sau o pisică, nici măcar un hamster. Ci câte o bacterie. Este şi cazul lui Doru Oprea, unul dintre protestatarii răniţi pe 10 august. Capacul unei grenade i-a perforat muşchiul piciorului şi, după o săptămână în spital, a aflat că, pe lângă cicatrice, este infectat şi cu clostridium, o bacterie pe care a luat-o, cel mai probabil, din spital. "Sâmbătă am ...
PETEA SOUND S.R.L., în calitate de Beneficiar,  implementează proiectul „Sistem Integrat de Reprezentare Media ”, cod MySMIS 104374, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: “Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv pr ...

10 milioane de lei pentru un sistem de supraveghere

Miercuri, 25 Iulie 2018 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru instalarea unui sistem de supraveghere video în municipiul Sibiu, în condiţiile în care pe data de 9 mai 2019 acolo va avea loc Summit-ul Uniunii Europene. Evenimentul va reuni toţi şefii de stat din Uniunea Europeană. Summit-ul are loc în contextul în care România va prelua, începând  cu 1 ianuarie 2019, preşedinţia Consiliului UE”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. ...
Dacă tot îşi schimbă bordurile, scuarul celei mai circulate artere din oraş, strada Brăilei, ar merita şi un sistem de irigaţii, pentru a nu mai fi udat cu furtunul, de la cisternă. Primăria municipiului Galaţi a scos la licitaţie un contract cu o valoare totală estimată de 109.000 de lei fără TVA, fonduri bugetare, pentru achiziţionarea unui sistem de irigaţii automatizat, dimensionat pentru scuarul central al străzii Brăilei, pe tronsonul cuprins între Inelul de Rocadă ş ...

Sistemul, greva şi locomotiva

Marți, 24 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În ultima vreme, de pe toate fronturile vin veşti proaste. Pe de o parte, sunt fronturile reale, nebunia războiului din Siria, cu toate implicaţiile lui, lupta susţinută, atât pe continentul american, cât şi în Europa, împotriva terorismului şi a traficanţilor de droguri sau de carne vie. Pe de altă parte, sunt ameninţările cu criza economică (sau adâncirea ei, cum vreţi s-o luaţi), una care, vrem, nu vrem, ne va afecta oricum pe toţi. Deja, preţurile au cam luat-o razna, ...

Sistemul medical românesc rămâne cel mai slab din Europa

Joi, 01 Februarie 2018 00:01 | Publicat în SĂNĂTATE
Sistemul medical românesc este cel mai puţin performant din întreaga Uniune Europeană. Aşa arată cel mai recent Index European al Consumatorului de Sănătate, în care Albania se plasează înaintea României din perspectiva calităţii serviciilor de sănătate pe care le oferă pacienţilor. Raportul citat evidenţiază în mod amănunţit şi motivele pentru care sistemul românesc este considerat neperformant: are probleme grave de management, cheltuieli ridicate cu bolnavii spitaliz ...

LOCURI DE MUNCĂ | IPJ Galaţi caută doi ingineri de sistem

Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de ofițer de poliție în cadrul Serviciului Comunicaţii şi Informatică. Concursul se va desfăşura pe data de 12 martie a.c., iar mai multe detalii despre condiţiile necesare înscrierii în concurs precum şi despre bibliografia necesară pregătirii candidaţilor puteţi afla intrând pe site-ul https://gl.politiaromana.ro, secţiunea Carieră – Posturi scoase la concurs (adresa h ...
Pagina 6 din 9