Statul penalilor cu cravată

Joi, 21 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Atunci când Dragnea, Tăriceanu şi guralivii lor pioni arată cu degetul spre aşa-zisul stat paralel nu ar trebui să ne grăbim să negăm existenţa unei astfel de entităţi. Din contră, statul paralel chiar există în România, şi nu de ieri, de azi. Iar atunci când liderii partidelor de guvernământ atrag atenţia asupra sa, pe principiul hoţii strigă hoţii, ar trebui să-i credem pe cuvânt, deoarece chiar ei sunt personificările acestei sperietori. Dovada că statul paralel ex ...
Cadrele didactice au fost anunţate că s-au depus la Agenţia Naţională de Administrare a Finanţelor propunerile privind redistribuirea bugetelor pentru plata salariilor şi, prin urmare, înainte de sărbători, vor primi doar 93,52 la sută din lefuri, iar din banii care li s-ar fi cuvenit pentru plata hotărârilor judecătoreşti vor primi doar 65,21 la sută. Vestea a cam aprins spiritele în cancelariile şcolilor în care sunt mai mulţi profesori cu salarii foarte mari, deoarece ace ...
Peste cinci milioane de români sunt scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS), iar statul le plăteşte CASS la fondul naţional unic de asigurări de sănătate. De la 1 ianuarie 2018, nimeni nu va mai plăti contribuţia la sănătate pentru aceştia, a anunţat Guvernul, printr-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii Sănătăţii. Dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, sistemul sanitar va fi susţinut de numai 6,8 milioane de români, informe ...

BANI de la stat pentru lâna vândută

Miercuri, 01 Noiembrie 2017 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Fermierii şi crescătorii de ovine vor primi, de la 1 ianuarie, câte un leu pentru fiecare kilogram de lână pe care o vând. "Am venit cu subvenţia pe kilogramul de lână, un produs de care, până acum, oierii nu ştiau cum să scape, pentru că era nerentabil şi voluminos. Oierii vor preda lâna unui achizitor şi, pe lângă preţul negociat, statul lei dă un leu pe kilogram", ne-a declarat Floricel Dima, secretarul de stat gălăţean din Ministerul Agriculturii. ...

Ajutor de stat pentru plata motorinei

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul doi din acest an va începe după aprobarea Ordinului de către Ministerul Agriculturii cu cantităţile şi valoarea motorinei, suma ce urmează a fi plătită depăşind 148,5 milioane de lei, a anunţat, miercuri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). "Suma totală plătită va fi de 148.533.233 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 16.646 benefici ...
Forţate de guvern să verse banii din rezerve în buget, companiile de stat sunt nevoite să se împrumute pentru a face investiţii. Creditele înseamnă însă îndatorare şi cheltuieli mai mari care, în final, ajung să fie plătite de consumatori. Companiile care au ca acţionar majoritar statul au fost obligate să mai facă o alocare de dividende în acest an, după o primă rundă în primăvară. Atunci s-a distribuit 90 la sută din profit şi chiar mai mult de atât. Acum companiil ...
Sume mari de bani din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu, pe baza a sute de dosare medicale întocmite în fals, informează Hotnews, citând surse News.ro. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit, în urma percheziţiilor de amploare de joi, zeci de dosare medicale false. Prejudiciul în acest caz este evaluat la aproximativ 13.200.000 ...

Cât cheltuie statul cu sănătatea fiecărui român

Marți, 29 August 2017 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa cheltuielilor pentru sănătate pe cap de locuitor, cu numai 340 de euro, urmată la mică distanţă de Bulgaria, cu 343 de euro, şi Letonia, cu 468 de euro, potrivit datelor aferente anului 2015. Datele au fost făcute publice de Biroul european de statistică Eurostat, la sfârşitul săptămânii trecute. Niveluri scăzute ale cheltuielilor destinate sănătăţii cetăţenilor mai sunt înregistrate de Polonia (520 de eu ...

ANGAJAȚII din sistemul public primesc SALARIILE mai devreme

Miercuri, 09 August 2017 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mişa, a emis un ordin prin care angajaţii din 20 de ministere şi instituţii publice vor primi mai devreme cu câteva zile salariul aferent lunii iulie, informează Digi 24. Măsura a fost luată deoarece ziua acestora de salariu „pica” tocmai în zilele libere de Sfânta Marie. Prin Ordinul nr. 1.441, publicat miercuri, 9 august, în Monitorul Oficial, angajaţii din 20 de ministere şi instituţii vor primi salariul, prin derogare de la actele norm ...

România, al 57-lea cel mai fericit stat din lume

Luni, 17 Iulie 2017 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a urcat pe locul 57 (de pe locul 71, anul trecut) în clasamentul ţărilor cu cetăţeni fericiţi, potrivit ediţiei din acest an a World Happiness Report, publicat sub egida ONU. Pe primul loc se află Norvegia, care a "sărit" de pe locul 4, pe care-l ocupa în 2016, fiind urmată de Danemarca, Islanda şi Elveţia. Toate aceste ţări stau foarte bine la toţi factorii în baza cărora se calculează indicele fericirii: îngrijirea personală, libertatea, generozitatea, onestitate ...
Pagina 9 din 13